Sute de copii din Vaslui se transferă la şcoli din Italia şi Spania

Sute de copii din Vaslui se transferă la şcoli din Italia şi Spania

Peste 400 de elevi vasluieni vor pleca pentru anul şcolar viitor în Spania şi Italia, alături de părinţii lor, anunţă Agerpres.

Potrivit lui Vasile Ursanu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, părinţii veniţi acasă în concediu din străinătate au decis să ia şi copiii cu ei. "În această perioadă vin suficient de mulţi părinţi care solicită transferul copiilor la unităţi şcolare în localităţile în care îşi au locurile de muncă. Principalele destinaţii sunt Italia şi Spania", a declarat Vasile Ursanu. Potrivit sursei citate, cei mai mulţi dintre elevii care se transferă la şcoli din străinătate revin în ţară la finalul clasei a VIII-a, pentru înscrierea în liceu.

Ne puteți urmări și pe Google News