Urale din public la Festivalul Anonimul, marţi seară

Urale din public la Festivalul Anonimul, marţi seară

Seară neoficială românească, marţi, la festivalul de la Sfântu Gheorghe.

Drama "Periferic", în competiţia oficială, şi comedia "Visul lui Adalbert" au fost proiectate în campingul festivalului, în aplauzele publicului. Comedia regizată de Gabriel Achim, care se petrece pe parcursul unei singure zile din 1986 – cea de după victoria Stelei în Cupa Campionilor, în faţa Barcelonei -, i-a făcut pe cinefili să râdă în hohote, pe tot parcursul ei. Criză de rinichi la finalul producţiei Glumele şi umorul negru al "Visului lui Adalbert" au fost prezente în abundenţă în film, a cărui distribuţie este formată din Gabriel Spahiu – în primul rol principal –, Doru Ana, Mimi Brănescu, Paul Ipate, Coca Bloos şi Anca Androne. În Deltă, Anca Androne, interpreta seducătoarei roşcate Tatiana, a reprezentat filmul. "Am trecut printr-o grămadă de peripeţii pentru a termina acest film. De multe ori am crezut că n-o să se termine", a mărturisit Androne, care a spus una dintre poveşti: spre sfârşitul producţiei, regizorul Gabriel Achim a avut parte de o criză de rinichi, care i-a speriat pe cei din echipă, mai ales că acesta a fost luat cu salvarea. În comunism, nu despre comunism Deşi filmul are loc în comunism, actriţa spune că nu regimul este tema filmului. "A folosit perioada ca pretext pentru a vorbi despre cinema. Întâmplător se petrece acolo", a mai spus Anca Androne. Filmul a fost turnat cu o cameră VHS cu elemente modificate, care-i dau un aspect interesant.

"Visul lui Adalbert" nu a fost încă lansat în cinematografe, dar actriţa spune că nu există aşteptări concrete în legătură cu performanţele sale viitoare. "Sperăm să vină lumea", a spus ea. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/ioYVJvSp5Rs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Invitatul special al festivalului de anul acesta, regizorul turc Nuri Bilge Ceylan, nu s-a dus la proiecţia unuia dintre filmele sale, "Trei maimuţe", ci a ales să vadă un film din competiţie care rula în acelaşi timp – o producţie Coreea de Sud, "Jurnalul lui Musan". Seara, la proiecţiile în aer liber din campus, el a stat în primul rând la "Visul lui Adalbert" şi apoi s-a retras. Ceylan va susţine astăzi un masterclass după cea de-a doua vizionare a peliculei sale, "Once Upon a Time in Anatolia", câştigătoare a marelui premiu la Cannes, anul acesta. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/snm5kHomfSo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Ce i se poate întâmpla unui om în cea mai importantă zi "Mă bucur că sunteţi în număr atât de mare aici", a spus Ana Ularu înainte de proiecţia filmului "Periferic", concurent pentru marele premiu Anonimul. "Ne bucurăm mai mult de publicul român", a mai spus actriţa, care a amintit că premiera filmului a avut loc anul trecut, tot la mijlocul lui august, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. "Nu e un film românesc. George Bogdan Apetri a studiat la Universitatea Columbia, din New York, şi a trăit rupt de societatea românească. El a vrut să facă o poveste universală", a mai spus Ularu. "Este vorba despre ce i se poate întâmpla unui om în cea mai importantă zi din viaţă şi un film de acţiune românesc". Primele secvenţe din "Şi caii sunt verzi pe pereţi" Dan Chişu a fost şi el prezent la Anonimul pentru a împărtăşi cu publicul, într-o mişcare de marketing devenită tradiţie, aşa cum s-a întâmplat cu "Ursul" anul trecut, câteva secvenţe de tip teaser din noul său film, "Şi caii sunt verzi pe pereţi". În film joacă Adrian Titieni, Coca Bloos şi, la debut cinematografic, Anca Florescu, fosta componentă a trupei Laguna, alături de Nicoleta Luciu. Filmul este o comedie a cărei miză e un milion de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News