Topul supermarketurilor reclamate de consumatori şi amendate de Protecţia Consumatorului

Topul supermarketurilor reclamate de consumatori şi amendate de Protecţia Consumatorului

Carrefour, Kauflund şi Real conduc în clasamentul reclamaţiilor, iar Rewe a adunat cele mai multe amenzi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

De la începutul anului şi până în luna iunie, Protecţia Consumatorului a acordat amenzi în valoare de 2,4 milioane de lei magazinelor de mari dimensiuni din România. În primul semestru al acestui an s-au înregistrat 1.033 de reclamaţii din partea consumatorilor la adresa magazinelor de tip supermarketuri/ hipermarketuri/ cash & carry. Dintre aceste, 51% au fost întemeiate, iar 34% au fost soluţionate amiabil. Clasamentul reclamaţiilor depuse de români îi are în frunte pe cei de la Carrefour cu 151 de sesizări. Pe locurile următoare se află: Kaufland - 143 de reclamaţii, Real - 122, Praktiker - 63, Dedeman - 58, Auchan - 57, Rewe - 53,  Penny - 52, Metro – 49, Cora – 42, Billa – 41.

645 de reclamaţii s-au confirmat

În urma celor 1033 de reclamaţii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de comisariatele de protecţia consumatorului în 645 de cazuri. Amenzile pentru abaterile constatate în perioada menţionată au fost de 2,4 mil. lei (aproximativ 570.000 de euro). În topul sancţionaţilor, conduce Rewe cu 73 de cazuri, urmează Real - 48, Carrefour - 36, Kaufland - 32, Lidl - 28, Mega Image - 26, Artima - 24. Profi Rom Food - 24, Billa – 21. În ceea ce priveşte valoarea amanzilor acordate, suma cea mai mare s-a adunat în dreptul Rewe - 690.000 de lei, urmează Real - 182.000 de lei, Carrefour - 143.000 de lei, Artima - 117.000 de lei, Kaufland - 106.000 de lei, Mega Image - 100.000 de lei,  Lidl - 97.000 de lei, Metro - 96.000 de lei, Billa - 93.000 de lei.

Care au fost neregulile

Printre abaterile sesizate de „Protecţia Consumatorului” s-au evidenţiat: lipsa avertismentelor (electrocutare) pe undiţe; comercializare de preparate culinare nesigure, cu alte date de expirare decât cele reale, sub altă denumire decât cea reală, conform compoziţiei declarate, calitate neconformă (produse expirate), comercializare de alimente cu deficienţe calitative (pulpe pui cu arsură de congelare şi îngheţată cu ambalajul depreciata, corp străin mucegăit în masa produsului.

Ne puteți urmări și pe Google News