Rapidiștii compară situația din Giulești, cu cea din Ghencea: „Nu e totuna să împrumuți o oaie sau să împrumuți o turmă”
- Andrei Călin
- 4 august 2011, 17:41
Conducerea echipei Rapid a emis un comunicat pe site-ul oficial, în care vorbește despre problema chiriei pe care trebuie să o plătească pentru folosirea stadionului de sub podul Grant.
Alb-vișiniii spun că ei plătesc o sumă mai mare decât steliștii, în condițiile în care roș-albaștrii foloseau întregul complex sportiv din Ghencea. „În cazul FC Steaua, chiria pe care o percepea MApN era de 21.600 Euro pe lună. Pentru această sumă, echipa respectivă beneficia de terenuri în suprafaţă de 90.000 mp şi de toate clădirile şi facilităţile bazei sportive din Complexul Ghencea. Printre ele, tribunele stadionului, care au o capacitate de aproximativ 30.000 locuri, cele şapte terenuri de antrenament, spaţiile de parcare etc. Stadionul era, până de curând, cel mai modern din Bucureşti, îndeplinind normele UEFA. Steaua plătea aşadar o chirie de 0,24 eurocenţi pe metru pătrat pe lună. În aceşti bani se cuprindea accesul permanent la toate facilităţile bazei sportive. Acum să vedem cum stătea Rapid. Stadionul din Giuleşti, în vârstă de 74 de ani, este mai vechi cu 37 de ani decât cel din Ghencea. Capacitatea actuală a tribunelor este de 9.200 locuri, adică cu 69 % mai mică decât în cazul stadionului Ghencea. Acel "ceva" pentru care noi plăteam chirie era EXCLUSIV suprafaţa de joc, cu dimensiunile de 105 m x 65 m, adică 6.825 mp. Repet, noi plăteam chirie DOAR pentru suprafaţa terenului de joc, neavând acces la alte facilităţi ale stadionului "Valentin Stănescu" din Giuleşti. Nu beneficiam nici de parcări, nici de terenuri de pregătire, nici de sală de forţă, de nimic.
Făcând comparaţia finală, noi plăteam 0,31 eurocenţi pe metru pătrat, în timp ce Steaua plătea 0,24 eurocenţi pe metru pătrat. Noi plăteam, deci, o chirie MAI MARE cu 29,16 % decât cea pe care o plătea Steaua, fără a avea acces la niciuna dintre facilităţile de care se bucurau în Ghencea. Nu e totuna să împrumuţi o oaie sau să împrumuţi o turmă, şi nici preţul nu poate fi acelaşi", se precizează în respectivul comunicat.