Medicamentele nu se ieftinesc de la 1 august. Decizia se amână

Medicamentele nu se ieftinesc de la 1 august. Decizia se amână

Medicamentele incluse în programele naționale de sănătate (pentru cancer, diabet, TBC, transplant etc.) nu se ieftinesc de la 1 august, așa cum prevedea proiectul aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.

Decizia de reducere cu 15% a prețului de producător al medicamentelor din lista C2 (cancer, diabet, TBC, hemofilie și transplant) a fost amânată. Dezbaterea publică pe proiect s-a terminat și, în scurt timp, urmează să se ia o decizie finală, ținând cont de poziția părților implicate (producători, distribuitori, farmaciști, pacienți). „Nu s-a renunțat la idee, dezbaterea publică s-a terminat și urmează să se ia o decizie”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore. Proiectul a stârnit discuții aprinse: pe de o parte, autoritățile au motivat că prețurile la medicamente sunt destul de mari și că vor face astfel o economie de 66 de milioane de euro, iar pe de altă parte, producătorii de medicamente au atras atenția că ieftinirea medicamentelor nu va însemna un acces crescut la tratament, ci exodul pastilelor în străinătate, unde sunt vândute la prețuri mai mari. Farmaciile au sistat eliberarea de rețete compensate Decizia vine în contextul în care fondurile alocate oncologiei și diabetului s-au terminat din mai și se așteaptă o rectificare bugetară de 4,4 miliarde de lei. În prezent, foarte multe farmacii din țară nu mai eliberează rețete pentru medicamentele incluse în programele naționale, dar nici rețete compensate pentru alte medicamente. 

Ne puteți urmări și pe Google News