Cine vrea să construiască centura Brașovului, proiect de peste 60 mil euro
- Cristina Sb îrn
- 29 iulie 2011, 19:47
18 firme și asocieri au depus oferte pentru a construi cele două tronsoane în lungime de circa 13,6 kilometri ale centurii ocolitoare a Brașovului. Proiectul este estimat la peste 60 de milioane de euro.
Execuţia lucrărilor pentru fiecare lot este estimată a dura 12 luni, la care se adaugă 24 luni perioada de garanţie, informează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Potrivit sursei citate, evaluarea ofertelor ar trebui să fie gata până pe 17 ugus, când vor fi anunțați câștigătorii licitației.
Finanțarea este asigurată în proporție de 69,25% de către Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Contribuția statului român se ridică 30,75%. Primul tronson: 7 kilometri și 34,8 milioane de euro
Pentru tronsonul 1, în lungime de 7,29 de kilometri au depus oferte șase firme sau asocieri. Construcția acestui tronson este estimată la 147,750,986. lei, fără TVA,, respectiv 34.844.465 euro (la cursul afișat vineri de BNR de 4,2403 lei pentru un euro, n.r).
1. Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL
2. Asocierea Imob Lux Construct SRL – Arcion SA Construcciones – Eurovia Construct International SA – Euro Strada SRL
3. Grupo Empresarial Magenta SA
4. Alpine Bau GmbH
5. Asocierea Azvi SA – Arcadom SRL – Straco Grup SRL
6. Lena Engenharia e Construcoes SA Tronsonul doi: 6 kilometri și 25,6 milioane de euro Pentru tronsonul 2 al centurii au depus oferte 12 firme și asocieri. Valoarea acestei porțiuni de autostradă, în lungie de 6,34 de kilometri, este estimată la 108,590,255 lei, fără TVA, respectiv 25.609.097 euro (la cursul afișat vineri de BNR de 4,2403 lei pentru un euro, n.r).
1. Strabag SRL
2. Puentes y Calzadas Infraestructuras SLU
3. Artera Blue SRL
4. Vectra Service SRL
5. Monteadriano Engenharia e Construcao SA
6. Construcciones Rubau SA
7. Porr Bau GmbH
8. Bilfinger Berger Bau GmbH
9. Asocierea Viales Y Obras Publicas SA – Simarc SA
10. Asocierea Trustul de Autostrazi, Drumuri si Poduri SRL – Enrique Ortiz e Hijos Contratista de Obras SA – Construcciones Lujan SA
11. Asocierea Mazzi Impresa Generale Costruzioni SpA – Via Carpatia Consult SRL
12. Asocierea Construcciones y Obras Llorente SA (Collosa) – Sevicon Obras e Infrastructuras SL (Sevicon)