Porumboiu îşi pune la zid jucătorii: "Ăştia nu pleacă decât împuşcaţi"

Porumboiu îşi pune la zid jucătorii: "Ăştia nu pleacă decât împuşcaţi"

Patronul echipei FC Vaslui şi-a criticat fotbaliştii în stilul lui Becali, după jocul pierdut marţi, cu Twente (scor 0-2), în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

FC Vaslui a pierdut marţi, în deplasare, în prima manşă din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, cu olandezii de la Twente Enschede, scor 0-2. Meciul-retur va avea loc pe 3 august, la Piatra-Neamţ.

"Ăştia nu pleacă decât împuşcaţi"

Moldovenii au început cu stângul şi drumul european, după ce, în prima etapă a Ligii I, au fost umiliţi de Rapid, pierzând cu 0-3. Adrian Porumboiu s-a enervat şi şi-a făcut praf jucătorii la finalul partidei, după modelul "patentat" de Gigi Becali.

"Sunt jucători de K1, nu de fotbal. M-am dus la ei în vestiar după meci şi le-am zis să aducă bani de acasă dacă vor să mai joace aici. Ăştia nu pleacă decât împuşcaţi. Ei fac imediat reclamaţii la FIFA dacă întârzii două săptămâni cu salariul. Wesley e o umbră, nu mai e ce-a fost. Twente era uşor de bătut. Trei jucători sunt penibili. Sunt câţiva de care mi-e ruşine că joacă în echipa asta. Costin are probleme la «mansardă». Farkaş a fost la rugby şi s-a greşit la fotbal. Pavlovici zici că e făcut din lemn. De când joacă el, echipa se duce la vale", a tunat Porumboiu, la Digi Sport.

Şeful "galben-verzilor" a anunţat că în septembrie va face disponibilizări şi va aduce alţi jucători, liberi de contract. Fostul arbitru a remarcat totuşi doi dintre fotbaliştii care au evoluat marţi seară. "Mi-a plăcut Sânmărtean. A fost super. La fel a fost şi brazilianul Adailton". Viorel Hizo, "lucrat" de propriii elevi?

Viorel Hizo, antrenorul echipei FC Vaslui, a spus că este mulţumit de evoluţia fotbaliştilor săi. "Dulăul" a pus rezultatul nefavorabil pe seama ghinionului. "Cred că am făcut o partidă bună în prima repriză. Am avut neşansă. Noi am dat bară şi mingea s-a dus afară. Ei au tras în bară, dar mingea a revenit la Janko, cel care a marcat. Au primit un cadou imens dintr-o lovitură de pedeapsă inventată. Am avut două ocazii mari de tot, capul lui Adailton şi şutul lui Temwanjera. Sunt dezamăgit de evoluţia unor jucători, dar ce mai contează? Avem o şansă de calificare pe care trebuie să ne-o jucăm. În retur ne trebuie puţină şansă", s-a văitat Hizo. În anturajul echipei FC Vaslui se vorbeşte că fotbaliştii vor să-l "lucreze" pe antrenorul Viorel Hizo.

Co Adriaanse, antrenorul celor de la Twente, a avut numai cuvinte de laudă la adresa moldovenilor.

Tehncianul crede că echipa sa are nevoie de un gol, în meciul- retur, pentru a fi sigură de calificare. "FC Vaslui a fost mai bună decât mă aşteptam, au arătat momente de fotbal bun şi au fost periculoşi în câteva rânduri. Nu este deloc o echipă rea, nu degeaba au terminat pe locul trei în campionat. În meciul-retur trebuie să ne facem din nou jocul nostru şi să dominăm partida. Să sperăm că vom marca şi acolo un gol rapid şi atunci sunt convins că nu vom mai putea pierde calificarea. Oricum, în România va fi cu totul alt meci", a declarat tehnicianul batav.

PRESA OLANDEZĂ

"Resursele românilor au scăzut treptat"

Presa olandeză a fost mulţumită de victoria obţinută de Twente în faţa vasluienilor. Ziariştii batavi au remarcat că românii nu au putut să facă faţă ritmului de joc impus de gazde.

"Twente a obţinut marţi o victorie frumoasă şi importantă. Echipa lui Co Adriaanse a stat bine pe picioare, în timp ce resursele românilor au scăzut treptat", au notat ziariştii de la "Voetbal International". "Echipa lui Co Adriaanse a fost prea puternică pentru Vaslui şi a făcut treabă bună în prima manşă. Twente nu a avut mari probleme", a scris "De Telegraaf".

REACŢII

"Dacă le întârzii două săptămâni salariile ăstora care nu au nicio treabă cu fotbalul, imediat fac memoriu la FIFA. Ar trebui să aducă bani de acasă ca să joace la echipa asta“ ADRIAN PORUMBOIU, patron FC Vaslui

"Mai avem o şansă de calificare, dar avem nevoie şi de puţină şansă“ VIOREL HIZO, antrenor FC Vaslui TWENTE - FC VASLUI 2 - 0 Marcator: Janko (34 - penalty şi 57) Twente: N. Mihailov 5, Cornelisse 5, Wisgerhof 6, Douglas 5, Buysse 5, L. De Jong 6, Brama 7, Leugers 6, Berghuis 6 (76, Vogelsang), Janko 8 (84, Rendla), Bajrami 7 (71, Ola John 5).

Antrenor: Co Adriaanse

FC Vaslui: Cerniauskas 5, P. Jovanovici 5, Cânu 4 (60, Farkaş 5), Papp 6, Milanov 5, Pavlovici 5, R. Costin 5 (63, Milisavljevici 5), Adailton 7, Wesley 6, L. Sânmărtean 6, Temwanjera 4 (70, Y. Bello 5).

Antrenor: Viorel Hizo

Arbitri: I. Bebek 4 - T. Petrovici 6, M. Grgici 6 (toţi din Croaţia)

Stadion: "GelreDome" - Arnhem;

Spectatori: 10.000

Ne puteți urmări și pe Google News