Personaje desprinse din romane universale au trăit în Munţii Metaliferi ai Hunedoarei. Adam Borza şi Vania Popa au prins rădăcini în Ormindea şi au marcat acest sat pentru o sută de ani. Legenda lor dăinuie şi azi
Ruşii au reuşit să stăpânească decenii la rând America. Da, America. Mai precis Mica Americă, aşa cum i se spune satului hunedorean Ormindea. Oamenii trăiau aici mai bine decât americanii, la acea vreme. Nu erau nici bogaţi, nici săraci, dar măcar nu erau exploataţi de capitalismul veros de la începutul secolului trecut. Au dus-o binişor până să vină ruşii peste ei. Primii ani cu noua orânduire au fost groaznici, iar povestea Americanului, cel căruia satul Ormindea îi datorează supra-numele, este elocventă. Întors în "El-Dorado"-ul din Apuseni Case risipite pe o vale, altele cocoţate pe nişte dealuri, ascunse printre cireşi, meri şi pruni. În toată zona, situată la poalele Munţilor Metaliferi din Masivul Apuseni, relieful, în detaliu, are porţiuni ciudate. Sunt urmele sutelor de "hude" săpate pe vremuri în pământ pentru a scoate aurul. Şi a fost mult aur la Ormindea, îndeajuns de mult ca mii de oameni să trăiască bine doar din ce mai reuşeau să scoată din mine fără ştirea stăpânilor, indiferent care au fost ei, în funcţie de vremuri. Înflorirea satului s-a accentuat însă prin 1913, când "Americanu' " s-a întors acasă. Adam Borza s-a născut la 1889 într-o familie săracă. Şi pe atunci se scotea aur de la Ormindea însă tatăl lui murise pe când avea doar 11 ani, aşa că nu mai avea cine întreţine familia. Tot atunci a intrat şi el în mină. Celor mari le părea rău de el şi încercau să-l menajeze. Tot ce era mai uşor de făcut, îi revenea lui, copilandrului care încerca să-şi ajute familia. Pe la 17 ani i-a încolţit în minte ideea plecării. Auzise şi el de la prieteni că în Statele Unite e nevoie de oameni la muncă şi că se plăteşte mult mai bine. Mama lui însă nici vorbă să-l lase. Şi-a făcut paşaport, dar îl purta tot timpul cu el, iar noaptea îl ţinea sub pernă. A reuşit să plece. "O plecat ş-o mărs mai bine de o lună cu vaporu'. Mi-o povestit că i-or putrezit ciorapii în picioare până o ajuns acolo. O muncit mai întâi într-o oţelărie în Detroit, apoi într-o alta situată în West Virginia. Îmi povestea că se muncea din greu, zi şi noapte, fără libere. Nu tu un Paşte, nu tu un Crăciun, nu tu o duminică liberă. Îmi mai spunea că oamenii în America erau tare reci. Puteai să mori la tine-n cameră, cum stătea el într-un cămin colea, că nu venea nimeni să vadă de tine. Mai zicea că acolo, decât să speli o cămeşă, mai bine cumpărai alta nouă. Americanii nu i-or plăcut. Zicea că ăia nu să lăsau fără patru, cinci, şasă copii. Dup-aia, când împlinea copilul 18 ani, îi dădea o zestre mică şi-i dădea drumu în lume, să se descurce cum putea", povesteşte Viorica Bedea (78 de ani), fiica lui Adam Borza. După şase ani petrecuţi în oţelăriile din America, Adam Borza s-a întors acasă. În seara în care ajunsese în sat, aflase că un verişor de-al lui din Băiţa tocmai avea nunta. "O mărs acolo şi numa treabă cu nunta nu mai aveau oamenii. Tăţ ziceau <O vinit americanu', o vinit americanu'> şi aşe i-o rămas numele, Americanu' . O adus cu el dolari mulţi. Nu mai ştie nimeni câţi anume. Dar o tăt dat dolari la neamuri de-or ajuns să înainteze cu banii ăia în viaţă. O cumpărat aici o casă, apoi o mai luat una, mai mare, în care o făcut crâşmă. Dup-aia ş-o mai luat o moară, o prăvălie, un depozit de scândură. Avea şi acţiuni la o mină de aur", spune fiica Americanului, care adaugă că în sat nu a fost om care să-i ceară ajutorul şi să nu-l primească. "Le dădea bani, le mai dădea câte-un porc, le mai dădea făină. Ce aveau nevoie. La ăia care erau amărâţi nu le mai lua banii înapoi. Ăilalţi, care nu puteau să-l plătească, îl mai ajutau cu treburile pă care le avea de făcut". Tăvălugul ucigaş Toate au mers binişor în Ormindea, până să vină ruşii. Pe lângă gospodăria Americanului se ridicaseră deja alte gospodării arătoase, multe cu ajutor primit de la Adam Borza. Soldaţii ruşi nu au stat în sat decât trei zile şi două nopţi. Destul cât să le schimbe viaţa oamenilor de aici pentru totdeauna. Primul pe lista neagră a comuniştilor era Americanu'. Văzuseră pe un gard din sat o inscripţie a localnicilor care se opuneau comunismului, care începea cu " Trăiască Regele" şi se termina cu "Trăiască Americanu'". „Au dat buzna în gospodăria lui cu tancul. I-au doborât poarta i-au luat cam tot ce avea prin gospodărie mai de valoare, de la maşina de cusut până la vaci şi porci. "Când or văzut oamenii ce-o păţit, s-or adunat cu cupoanele de pensie la poştaş şi i-or spus să-i deie lui pensiile lor. Aşa o fost tata de iubit în sat. O dată o venit un rus să mă pună să prind io o curcă de la vecini. Când o auzit tata le-o dat el drumu-n curte la noi şi le-o spus să-şi aleagă ce vor. Cum era să-şi lase copilul să meargă să facă aşa ceva? Ruşii numa râdeau şi adunau cât puteau la păsări", îşi aminteşte Viorica Bedea. Bătrâna mai povesteşte şi cum fratele ei a fost luat de un rus, dus la un tanc şi cadorisit cu bomboane şi ciocolată, iar Americanu nu-l lăsa să le mănânce de teamă să nu fie otrăvite. "La câte să-ntâmplau atunci, te-ngrozeai. Şi la noi în sat or împuşcat un om nevinovat. S-or îmbetat nişte ruşi şi s-or luat după două fete prin sat. Fetele or fugit. Ruşilor li s-o părut că or intrat la om în casă. Tăt îi cereau <<Două, dă două>>. Omul le-o spus <<Io şi nevastă-mea>>. Cum erau beţi, or scos puşca şi l-or omorât". Nu a trecut mult şi Americanu' a început să regrete că se întorsese acasă. Asta mai ales când Regele Mihai a abdicat şi a părăsit ţara. Asculta ştirile la radio cu lacrimi în ochi şi-şi spunea că revenirea în Ormindea fusese greşeala vieţii lui. Dorul de mamă însă a fost mai puternic, după cum spun urmaşii săi. Comuniştii l-au determinat pe Americanu' să facă ce n-a făcut toată viaţa lui, să încerce să păcălească orânduirea: "Ajunsese să aplice metodele lui Ilie Moromete. Când veneau să-i ceară impozitele ba pe una, ba pe alta, spunea <N-am dom'le, n-am. Nu-nţelegi că n-am?!>. Moara o trecuse pe numele bunicii mele, Viorica, prăvălia pe numele fratelui ei şi aşa mai departe", spune Grigore Urecheat, unul dintre strănepoţii lui Adam Borza. Rusul fermecat de Ormindea Trupele sovietice au plecat din Ormindea, dar au lăsat în urma lor un cadru de nădejde: Vania Stalnic. Învăţase bine româneşte. Era ucrainiean şi se săturase de prima linie. A rămas la Ormindea ca om de legătură. Superviza posturile de transmisiuni înfiinţate lângă sat. Vania avea patima băuturii şi mai accentuată decât alţi conaţionali. După nici un an, a vândut calul din dotare. Începuse să-i placă şi mai mult la Ormindea după ce îşi dăduse seama că putea pune bani frumoşi de-o parte. Îl lua de la sătenii care reuşeau să mai sape câte o gaură alternativă spre galeria principală şi-l ducea la Arad unde-l vindea unor evrei. Fiind militar al Uniunii Sovietice, el nu era niciodată percheziţionat de jandarmi. Prin 1946 staţiile de transmisiuni puse lângă sat au fost desfiinţate. La început, Americanului i-a fost teamă de Vania. Ucraineanul avea însă talentul de a se face acceptat de localnici, chiar plăcut de către unii. Americanu' a murit, în 1953, iar locul de personaj cheie a fost luat de ucraineanul şiret, descurcăreţ şi iubitor de alcool. Unii localnici spun că Vania a rămas la Ormindea şi pentru că avea în continuare "treburi secrete". Tot ei povestesc că, mai târziu, ruşii au încercat să-l "ridice" de trei ori şi tot de trei ori Vania a sărit din tren şi s-a întors la Ormindea. Ultima dată se-ntâmpla asta chiar la începutul anilor '80. "Când au făcut cariera de calcar de la Crăciuneşti, Vania a fost primul translator. Dup-aia s-o făcut croitor. Şi-ncă ajunsese un croitor bun. S-o însurat cu o bucătăreasă de la şcoală, căreia îi luase numele. Îl chema "Vania Popa", după căsătorie. Când era aşa, mai bătrân, mi-e mi-o mai povestit că el avea treburi cu informaţii de făcut pe-aici după război. Între timp, n-o mai vrut să meargă la el în ţară, că tare i-o plăcut aici", povesteşte Ionel Clej (60 de ani).
Recomandările noastre
