Nume mari la Festivalul Internaţional de jazz de la Gărâna
- Georgeta Petrovici
- 11 iulie 2011, 16:06
În fiecare vară în Poiana Lupului se dă tonul jazz-ului. Festivalul Internaţional de jazz de la Gărâna (Caraş Severin) va avea loc între 21 şi 24 iulie şi aduce, în buna tradiţie a celor 15 ediţii, nume de primă mână ale fenomenului muzical contemporan.
Organizatorii au pregătiti noutăţi absolute, dar şi reveniri pe scena din Poiana Lupului. Anthony Jackson, Simon Phillips, Lezsek Moszder, Jon Hassel sau Eivind Aarset, pe scurt, nume foarte importante ale scenei mondiale, vor concerta la noua ediţie a festivalului. Fabuloasa pianistă japoneză Hiromi Uehara, genialul Avishai Cohen şi războinicul elveţian Nik Bartsch sunt alte superlative muizicale care se vor regăsi în comuna cărăşeană. Frederika Krier se întoarce în România Evenimentul va prilejui, în acelaşi timp, revenirea, la Gărâna, a unor artişti români foarte apreciaţi. Printre aceştia se numără Liviu Butoi, Tony Kuhn, Luiza Zan, Horea Crişovan, Marius Mihalache sau Mario Florescu. O surpriză pentru iubitorii genului este concertul violonistei Frederika Krier, născută la Timişoara, plecată cu părinţii în Germania, pe vremea când avea numai doi ani şi stabilită în SUA. Implicată în mai multe proiecte muzicale, violonista vine „acasă” împreună cu un cvartet german. 200 de lei, abonamentul pentru tot festivalul Festivalul va fi deschis, joi, 21 iulie, de quartet-ul condus de chitaristul timişorean Horea Crişovan. Seara îl are cap de afiş pe Avishai Cohen (bass) , care va urca pe scena festivalului într-o formulă de trio, alături de pianistul Nitay Hershkovits şi de Amir Bresler (tobe). Tot în prima seară, la Gărâna Jazz Festival cântă Liviu Butoi Quartet feat. Luiza Zan (România) şi Jazzpospolita (Polonia). Vineri, 22 iulie, programul va fi deschis de Fredrika Krier. Hiromi Trio feat. Anthony Jackson and Simon Phillips (Japonia, SUA) reprezintă reţeta magică a serii. Una dintre cele mai noi revelaţii ale scenei de jazz, Hiromi Uehara va cânta la Gărâna în special piese de pe ultimul ei album. Food feat. Christian Fennesz (Marea Britania, Norvegia, Austria) si Mike Godoraja & Blue Spirit (Romania) sunt numele care întregesc afişul celei de-a doua seri. Sâmbătă seara, la Gărâna concertează Mathias Eick Quintet (Norvegia), Nik Bartsch’s Ronin (Elvetia), Nicolas Simion Trio „Nick at Night” (Austria) si Mario & The Teachers with guests (Romania), iar ultima seară a festivalului, cea de duminică, le este rezervată formaţiilor M Theory (Romania) si Jan Bang &The Poppies from Kandahar (Norvegia, Suedia, SUA) şi muzicianului suedez Lars Danielsson. Cotat drept un eveniment artistic major din acestă parte a Europei, Gărâna Jazz Festival este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat şi Marius Giura. Preţul unui abonament pentru toate cele patru zile este de 200 de lei. Un abonament pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică costă 160 de lei, iar preţul unui bilet pentru o zi este de 60 de lei. Copiii sub 14 ani au acces gratuit. Expoziții și lansări de carte Festivalul de la Gărâna nu înseamnă doar muzică. Activităţile conexe se anunţă interesante. Printre ele, o expoziţie de fotografie „All My Jazz”, a americanului Charles Giuliano, dar şi o expoziţie internaţională de artă vizuală, ambele evenimente purtând amprenta lui Elisabeth Lili Ochsenfeld. Vor fi şi două lansări de carte: în 21 iulie, volumul „Turnul de apă”, al lui Nicolae Strâmbeanu, iar în 23 iulie, „Frontieriştii – istoria recentă în mass-media”, semnat de Brânduşa Armanca. Tot în 23 iulie va fi prezentat şi proiectul „Locomotiva Jazz”, început în urmă cu doi ani de ICR Budapesta. Pe toată perioada festivalului va putea fi admirată, de asemenea, expoziţia „Live Colours”, care reuneşte lucrări ale pictorului Cristian Buzneanu.