Începând din această seară, de la ora 18.15, postul TVR Cultural prezintă o nouă serie documentară intitulată "Patrimoniul cultural imaterial al omenirii".
Încă din 2003, UNESCO s-a implicat în conservarea tradițiilor și a expresiilor orale, al artelor spectacolului, al practicilor sociale și al cunoștințelor legate de artizanatul tradițional. Printre cele 90 de elemente considerate ca fiind reprezentative se află și Dansul Călușarilor. Episodul prezentat azi sub numele de "Piele roșie", realizat de Charles Buffet în 2010, ne introduce în viața populației Wajapi. În nordul fluviului Amazon, într-una dintre cele mai inaccesibile păduri ale Braziliei, acești oameni duc o existență ferită de omul alb, de bolile sale, de masacre şi de distrugerea pădurilor, sperând să-şi păstreze identitatea şi modul de viaţă. Pentru ei, vopsitul pielii în roşu este o modalitate de a menţine legătura cu străvechea lor civilizaţie. Populaţia Wajapi foloseşte de sute de ani coloranţi vegetali ca să-şi împodobească trupurile cu diverse simboluri, precum şerpi, jaguari, fluturi sau oase de peşte. Acest mod de comunicare singular reflectă viziunea lor asupra lumii şi le permite să transmită cunoştinţe despre viaţa comunităţii.