Petrică din Sarmisegetuza a condus Dacia beat

Petrică din Sarmisegetuza a condus Dacia beat

Mândru de Dacia lui, un locuitor din Sarmisegetuza n-a ţinut cont de faptul că băuse prea mult şi a plecat la plimbare, azi noapte, cu maşina prin judeţ. A fost prins de poliţişti în oraşul Haţeg şi acum nu mai are dreptul să conducă.

Născut şi crescut în fosta capitală a strămoşilor noştri, Petrică G., de 52 de ani, se va plimba, de acum, pe jos pe plaiurile străbune. Aceasta pentru că agenţii de la Poliţia Rutieră i-au reţinut permisul de conducere. La puţin timp după miezul nopţii, în timp ce se afla la volanul Loganului său, Petrică a fost tras pe dreapta de o patrulă de poliţie din Haţeg. După ce au observat că era bine „afumat”, oamenii legii l-au pus să sufle în aparatul alcoolscop şi au constatat că “dacul” avea o concentraţie alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, iar permisul i-a fost reţinut în vederea anulării. În funcţie de analizele de laborator, se vor stabili măsurile legale”, a precizat, pentru EVZ, ofiţerul de presă al poliţiştilor hunedoreni, Adriana Voinea.

Ne puteți urmări și pe Google News