LinkedIn, de astăzi şi în limba română

LinkedIn, de astăzi şi în limba română

LinkedIn, cea mai mare reţea de socializare profesională, este disponibil şi în limba română, a anunţat compania, într-un comunicat de presă. În prezent, peste 400.000 de angajaţi din România au profiluri pe LinkedIn şi peste 1.000 de grupuri au legătură cu România.

La nivel mondial, reţeaua de socializare numără peste 100 de milioane de utilizatori. În România, companii mari precum Romtelecom, Petrom şi Romstal au pagini dedicate pe LinkedIn.

"Peste 25 de milioane de profesionişti din întreaga Europă îşi creionează, în acest moment, identitatea lor profesională, îşi construiesc reţele de cunoştinţe şi valorifică la maximum informaţiile şi oportunităţile puse la dispoziţie de LinkedIn", a declarat Ariel Eckstein, director general al LinkedIn Europa.

Primele trei cel mai bine reprezentate industrii româneşti pe LinkedIn, în funcţie de numărul de utilizatori din România, sunt industria financiar-bancară, IT şi servicii şi telecomunicaţii.

Iar companiile din România cu cel mai mare număr de angajaţi cu conturi pe LinkedIn sunt Petrom, BCR şi Romtelecom.

Odată cu versiunea în limba română, astăzi au fost lansate şi cele în limbile turcă şi rusă. Reţeaua de socializare este deja disponibilă în engleză, franceză, germană, italiană, portugheză şi spaniolă.

Lansarea unor versiuni locale ale site-ului LinkedIn.com a fost unul dintre elementele care a susţinut expansiunea companiei la nivel internaţional, spun reprezentanţii companiei.

Ne puteți urmări și pe Google News