Preşedintele tunisian va fi judecat, în absenţă, în 20 iunie
- Simona Mătieș
- 14 iunie 2011, 08:03
Preşedintele tunisian, Zine al-Abidine Ben Ali, care a fugit în Arabia Saudită, în luna ianuarie, în timpul protestelor din ţara sa, va fi judecat în absenţă, săptămâna viitoare, a anunţat premierul interimar Beji Caid Essebsi, relatează BBC.
Potrivit oficialului tunisian, Arabia Saudfită nu a răspuns cererii autorităţilor din Tunis de a-l extrăda pe Ben Ali. Acuzaţiile merg de la conspiraţie împotriva statului, până la trafic de droguri. Un avocat al fostului lider ce a condus ţara timp de 23 de ani, a ripostat susţinând că procesul este "o mascaradă". Dar ex-preşedintele şi soţia sa, Leila Trabelsi, vor fi, totuşi, judecaţi atât de un tribunal militar, cât şi de o curte civilă. Primele acuzaţii se referă la descoperirea unor bani, arme şi droguri în reşedinţa prezidenţială. Aproape 2 kg de droguri, cel mai probabil canabis, precum şi 27 milioane de dolari ar fi fost găsite în palat. De asemenea, autorităţile investighează implicarea acestuia în cazuri de crimă, abuz de putere, trafic de artefacte arheologice şi spălare de bani. Avocatul din Franţa al lui Ben Ali, Jean-Yves Le Borgne, a declarat recent că fostul preşedinte tunisian "s-a săturat să fie sacrificat ca un miel, prin minciuni şi nedreptate". Alungarea dictatorului tunisian de la putere a servit drept model şi a însufleţit revoltele din lumea arabă, din Egipt până în Yemen.