Şofer de ambulanţă, băut la volan

Şofer de ambulanţă, băut la volan

Un şofer de ambulanţă a fost prins azi, băut, la volan, de un echipaj al Poliţiei Timiş.

Bărbatul gonea nebuneşte prin comuna Şag, cu maşina de serviciu, şi nici nu purta centura. Asta, deşi bărbatul nu se afla în nici un fel de misiune în acel moment. Şoferul de ambulanţă a fost filmat cu aparatul radar în timp ce conducea salvarea cu peste 70 de kilometri la oră, în localitate.

Pentru că avea puse în funcţiune semnalele sonore si luminoase, poliţiştii de la Rutieră l-au oprit pentru a-l amenda şi, când au început să vorbească cu el, au simţit miros de alcool. Bărbatul a fost testat imediat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,24 miligrame de alcool pur în aerul expirat.

Legitimat, s-a dovedit că bărbatul era angajatul Serviciului de Ambulanta Gătaia. Acesta a rămas fără permis pentru următoarele trei luni şi are de plătit o amendă de 1.300 de lei, deoarece, pe lângă faptul că rula în viteză nepermisă, nu purta centura de siguranţă şi nici nu avea niciun act asupra sa.

Ne puteți urmări și pe Google News