Emil Săndoi: „Nu am fost solicitat să conduc naționala în Brazilia”
- Andrei Călin
- 2 iunie 2011, 16:10
Emil Săndoi, văzut de unii o soluție pentru banca tehnică a naționalei de fotbal a României, în vreme ce alții consideră că această variantă nu este bună nici de glumă!, va urmări de la depărtare turneul sud-american, nefiind contactat în scopul de a-i prelua, fie și măcar temporar, pe tricolori.
Indicat de anumiți componenți ai Comitetului Executiv drept „soluția de incendiu” pentru banca tehnică a naționalei de fotbal a României, în cazul în care Răzvan Lucescu va demisiona sau va fi demis mâine seară, Emil Săndoi, antrenorul reprezentativei de tineret, spune că n-a fost luat în calcul de federație pentru a conduce selecționata mare în turneul sud-american. Asigurările lui Mircea Sandu „Nu am fost solicitat să conduc naționala în Brazilia. Nu merg în acest turneu”, a menționat, pentru EVZ, blajinul tehnician. Naționala României pleacă în Brazilia imediat după meciul cu Bosnia, iar dacă Răzvan Lucescu își va da demisia sau va fi demis, frâiele vor fi preluate, cel mai probabil, de „secundul” Ștefan Iovan. „Răzvan Lucescu va merge în Brazilia”, a dat asigurări, ieri, Mircea Sandu, președintele FRF. Va fi azvârlit și Ionuț Lupescu? După ce a decis că Răzvan Lucescu trebuie păstrat la cârma naționalei, Comitetul Executiv al FRF, organism care se reunește astăzi în ședință, și-a tăiat craca de sub picioare, iar acum Mircea Sandu va alege singur viitorul selecționer, fără a mai consulta pe cineva. Nici măcar pe directorul general Ionuț Lupescu, a cărui poziție este tot mai șubredă la „Casa Fotbalului”. Se speculează chiar că Mircea Sandu vrea să-l coopteze în forul de decizie de la federație pe Gino Iorgulescu, fostul său coleg de la Sportul Studențesc, și să-i facă vânt „Neamțului”, care și-a dovedit inutilitatea în repetate rânduri.