Scriitorul Fănuș Neagu a fost înmormântat astăzi în Parcul memorial al Academiei Române din Cimitirul Bellu.
Sicriul cu trupul lipsit de viaţă al marelui om de cultură a fost coborât în criptă, aproape de ora 16.00, în mormântul săpat pe Aleea Academicienilor la figura 20bis. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu în jurul orei 12,30 însoţit de rude, apropiaţi şi cunoscuţi, potrivit Agerpres. Apropiații și admiratorii lui Fănuș Neagu i-au putut aduce un ultim omagiu la sediul Uniunii Scriitorilor. Pe la căpătâiul lui au trecut regizorul Alecu Croitoru, scriitorii Gheorghe Istrate, Toma George Maiorescu și Gabriel Dimisian, criticul de film Valerian Sava, consilierul prezidențial Cătălin Avramescu, actorii Dorel Vișan, Mircea Albulescu, Alexandru Bindea, Eusebiu Ștefănescu și jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia. Au fost depuse coroane de flori din partea președinției, a premierului Emil Boc, a guvernatorului BNR Mugur Isarescu, a conducerii Societății Române de Radio și a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, din partea Uniunii Scriitorilor, a Academiei Române și a Editurii Academiei. "Prin forţa lucrurilor noi nu am fost în 1944 la înmormântarea lui Liviu Rebreanu, am senzaţia că acum particip la înmormântarea unui alt Liviu Rebreanu, a unui monument al culturii naţionale, un om care a intrat din timpul vieţii în panteon. Este bine să fixăm pentru generaţiile viitoare acest moment", a spus Corneliu Vadim Tudor, care a ţinut cuvântul de adio. Fănuș Neagu a murit marți dimineața, la spitalul Elias din Capitală, după o lungă suferință cauzată de un cancer la pancreas. Scriitorul avea 79 de ani.