CNSAS: Rodion Cămătaru nu e turnător. Marcel Răducanu: "Nu mai înţeleg nimic!"

CNSAS: Rodion Cămătaru nu e turnător. Marcel Răducanu: "Nu mai înţeleg nimic!"

I-AI ÎNVINS, RODIOANE! Fostul atacant al echipei naţionale spune că i s-a făcut dreptate când i s-a pus eticheta de "necolaborare cu Securitatea". Probele din dosarul său arată însă că era un personaj zelos.

Rodion Cămătaru, fostul mare atacant al echipei naţionale de fotbal a României şi al formaţiilor Universitatea Craiova şi Dinamo, nu a fost turnător. Aceasta este sentinţa dată de CNSAS. Decizia a fost postată, marţi seară, pe site-ul instituţiei. Privit multă vreme drept unul dintre cei care au "sifonat" temeinic în legătură cu fuga lui Marcel Răducanu în Germania, în 1981, fiind acuzat chiar şi de către fostul star al Stelei şi al Borusiei Dortmund, "Cami" a primit o mână de ajutor neaşteptată de la forul amintit.

Titular al dosarului de reţea nr. R 225078, Rodion Gorun Cămătaru "a fost luat în contact pentru influenţare pozitivă, ulterior fiind atras la colaborare", susţine consiliul, perioada în care a colaborat fiind 1976-1981. Totodată, CNSAS susţine că în dosar nu există vreun angajament semnat de către fostul vârf de atac, precum şi faptul că a avut numele conspirativ "Doru".

"Vă informez următoarele: În deplasarea făcută în Portugalia cu lotul naţional de fotbal, jucătorul C (n.r. - Zoltan Crişan) a fost curtat de preşedintele clubului Benfica Lisabona, numitul F. (n.r. - Fernando Martins) în perioada de trei zile cât lotul naţional a stat la Lisabona. Astfel, într-una din aceste zile, în timp ce serveam masa, C. a fost interpelat de preşedintele clubului Benfica. Ne înţelegând ce spune, C. l-a chemat pe antrenorul L. (n.r. - Mircea Lucescu) pentru a traduce ceea ce spune. (...)

După pregătirea cu lotul naţional ne-am deplasat cu o maşină ARO de la ambasada din Lisabona la Farnese (n.r. - Farense) unde ne-am întâlnit cu jucătorii de la «U» Craiova şi am continuat împreună pre gătirile, iar L. (n.r. - Lucescu) cu lotul naţional s-a întors în ţară. În oraşul Farnese nu am avut incidente însă îmi amintesc că jucătorul B.A. (n.r. - Beldeanu Aurel) fiind împreună cu el la Lisabona, eu am intrat într-un magazin iar acesta în timp ce mă aştepta a fost acostat de un străin care vroia să-i vândă haşiş. B. l-a respins încercând să-i explice că e jucător de fotbal în România iar străinul depărtându-se a făcut afirmaţia: «România, Bulgaria, Ungaria… sunt comunişti». (...) Când am plecat din Lisabona spre ţară, unii lucrători de la ambasada română au dat conducerii echipei «U» Craiova nişte bagaje personale pe care noi să le ducem în ţară familiilor acestora, fapt pentru care am avut dificultăţi în vamă la Otopeni. (...)

Vă informez următoarele în legătură cu turneul efectuat de lotul naţional de fotbal al României în R.F. Germania. Am susţinut 5 meciuri cu echipe din liga I şi a II-a, iar cantonamentele le-am avut în afara oraşelor, la diferite şcoli de fotbal. În cele 10 zile cât a durat turneul, am fost lăsaţi liberi, pentru cumpărături sau vizite, de două ori în acel orăşel, Giessen. În aceste situaţii, am mers în grupuri mici sau singuri, în funcţie de dorinţa noastră, fixându-ni-se o oră şi un loc de întâlnire. În această perioadă, în general, nu am avut posibiltiatea, având în vedere şi locurile de cantonament, să fim abordaţi de persoane române sau străine.

La al patrulea meci susţinut la Dortmundt, în pauza de după prima repriză, la cabine, jucătorul M.R. a spus antrenorilor că îl doare glezna şi nu mai poate intra în repriza a II-a pe teren, rămânând la vestiar să facă baie. Ceilaţi jucători şi antrenori au intrat pe teren, R. fiind înlocuit cu F.G. La plecare, la autocar, numărându-ne, ne-am dat seama că lipseşte cineva, fiind vorba de acest jucător. Am plecat să servim masa la un restaurant din apropierea stadionului, unde speram să-l găsim, dar nici aici nu a fost. Până la meciul susţinut la Dortmundt, jucătorul M.R. făcuse unele cumpărături pentru familie . În momentul când serveam masa la restaurantul amintit mai sus, a venit la noi actorul D.F. (n.r. - Dumitru Furdui) cu copilul, fiind sub influenţa alcoolului, care a discutat mai mult cu fotbalistul I. (n.r. - Iordănescu)."

CĂMĂTARU RODION NU E GHEATĂ, E "SIFON"

"Chestia cu haşişul era ca un banc. Aurică Beldeanu e cumnatul meu"

Rodion Cămătaru, în prezent consilier local în Craiova, spune că sentinţa CNSAS este justă, conformă cu realitatea. "Nu ştiam despre ea, dar nu aveam nicio emoţie. Ce dobitoci să se spună că am fost eu turnător! Legat de situaţia lui Marcel Răducanu, cei de la Securitate m-au întrebat ce s-a întâmplat în turneu, iar ei au scris ca şi cum aş fi făcut-o eu. Ne întorsesem fără Răducanu, ce era să fi zis? Ştiau deja că plecase, că doar nu venise cu noi. Puteai să negi? N-am fost întrebat numai eu despre acest caz. Mai mulţi au fost întrebaţi, inclusiv Mircea Lucescu. Turnător aş fi fost dacă m-aş fi dus să-l reclam pe Răducanu înainte de a fugi. Chestiunea aia cu haşişul a fost ca un banc! Povesteam ce ni se întâmplase în străinătate. Era sub formă de glumă. Aurică Beldeanu e cumnatul meu, cum era să-l torn la Securitate?", ne-a declarat ieri Cămătaru, cel căruia i se striga, pe când înscria goluri cu toptanul pentru Dinamo ca să câştige "Gheata de Aur" a Europei: "Cămătaru Rodion nu e gheată, e şoşon!".

Afirmaţiile lui "Cami" de ieri nu cadrează cu înscrisurile de la dosar. În loc să-i expedieze pe securişti, cel care avea numele de cod "Doru" le dădea detalii suculente, discutând liber cu "organele". Singura scuză pe care ar putea-o invoca este faptul că avea doar 23 de ani atunci când a fost recrutat.

INTERVIU

Fostul star de la Borussia Dortmund încă aşteaptă scuze de la "turnătorul" său şi pretinde că nu pricepe de ce s-a dat această sentinţă. "O fi fost plătit bine", crede în continuare fostul stelist

Octavian Cojocaru

Marcel Răducanu a fost una dintre ţintele preferate ale informatorului "Doru", care i-a filat fiecare pas. Răducanu a rămas "afară" în 1981, după ce participase cu naţionala la un turneu în Republica Federală Germană (RFG).

Deşi avea doar 23 de ani, atacantul, care a rămas în memoria colectivă prin "Gheata de Aur" câştigată fraudulos în 1987, era deja un cadru de nădejde al Securităţii. El avea deja un spirit de observaţie foarte bine dezvoltat şi nu rata niciun amănunt. "Cami" a povestit cu lux de amănunte ce s-a petrecut în zilele premergătoare fugii lui Răducanu, dar şi după aceea. El şi-a informat superiorii că Răducanu a cumpărat cadouri pentru familie ca să nu bănuiască nimeni că vrea să plece şi că s-a "dat lovit" la pauza meciului cu Borussia Dortmund.

EVZ: Domnule Răducanu, CNSAS susţine că lui Rodion Cămătaru "nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii". Cum comentaţi? Marcel Răducanu: Nici eu nu ştiu ce să mai cred! Nu mai înţeleg nimic! Am citit dosarul, scrie negru pe alb tot ceea ce a spus despre mine. Sunt şi câteva paradoxuri în dosar, dar nu mă mai interesează să dezgrop morţii. N-are niciun rost.

A povestit cu lux de amănunte ce s-a petrecut în ziua plecării dumneavoastră în RFG... Da, ştiu. Nici acum nu înţeleg de ce a făcut-o. Poate a fost obligat, poate că n-a fost rău intenţionat.

Totuşi, dacă ar fi vrut să scape de obligaţii, i-ar fi fost simplu să evite furnizarea multor amănunte. Ce vă spune faptul că era foarte aplicat şi că oferea note complete, cu multe detalii? Aşa e, dar cine ştie ce s-a mai întâmplat atunci, ce motive avea să fie atât de implicat în povestea asta? O fi fost plătit bine. Nu ştiu, asta depinde de construcţia fiecăruia. Eu nu aş fi putut niciodată să fiu "turnător". El era atunci la Craiova. Dacă era la Dinamo, mai înţelegeam... Probabil era doar un puşti naiv, care nu realiza ce face. Noi ştiam tot timpul că suntem filaţi. Erau în toate deplasările tot felul de "mecanici de avion" care erau de fapt de la Secu’. Dar nu m-am aşteptat niciodată să fie şi unul dintre noi. E o chestie ciudată, care îmi oferă mereu o senzaţie de gust amar.

V-a sunat măcar o dată să vă explice sau să-şi prezinte scuze? Nu. N-am mai vorbit cu Cami de prin 1999-2000, când mi-a adus în Olanda o casetă cu Cosmin Contra. Eu îl propusesem pe Contra la Borussia Dortmund, dar s-a dus la Alaves. Mă aşteptam să mă sune măcar o singură dată, dar n-a făcut-o.

Ce veţi face când că veţi întâlniţi faţă în faţă cu el? Eu nu sunt un tip ranchiunos. Iert, dar nu uit. Dacă mă văd cu el, n-o să-i reproşez că m-a turnat. Sunt probleme de demult. Probabil nu realiza ce pericol reprezenta Securitatea şi nu ştia ce nenorociri se puteau întâmpla. Am mai povestit că un vecin de-al meu, la care sunam pentru a vorbi cu nevastă-mea după ce am fugit, a fost descoperit de Securitate şi terorizat vreun an, până când n-a mai rezistat şi s-a sinucis.

"BACI" CU DOSAR

Gică Popescu sau Gică "Petrescu"?

Cel mai greu nume din fotbalul românesc acuzat că ar fi colaborat cu Securitatea a fost cel al lui Gică Popescu.

"Baciul" ar fi avut nume de cod "Petrescu" şi ar fi dat note explicative în perioada 1986 - 1989.

Din hârtiile atribuite fostului căpitan al Barcelonei rezultă că i-ar fi "turnat" pe Constantin Oţet, fostul tehnician al Craiovei, şi pe fostul său coechipier Emil Săndoi. "Îi place muzica şi filmele", l-ar fi descris Popescu pe Săndoi.

"Nu este vorba de nicio colaborare. Am înţeles că există şi nişte declaraţii care ar fi scrise de mine. Unele scrise cu carioca, altele la calculator, dar nu sunt ale mele. E ridicol! Dacă aceste note există, atunci cu siguranţă le-au făcut ei. Probabil au început să fabrice declaraţiile când au văzut că nu pot obţine nimic de la mine", s-a apărat fostul mare fotbalist.

Ne puteți urmări și pe Google News