Femeile care sunt prea obosite să mai facă sex pot avea dreptate în final. Ceasul lor biologic este mai „rapid” decât cel al bărbaților și trebuie să meargă la culcare mai devreme.
Ritmul circadian al femeilor se derulează cu șase minute mai repede decât cel al bărbaților, de aceea, majoritatea sunt mai degrabă matinale decât „păsări de noapte”, spun cercetătorii de la Universitatea Harvard. Femeile pot avea „carențe” de somn tocmai din dorința de a se împotrivi ritmului lor circadian ca să stea treze până târziu. Instinctul lor este însă să meargă devreme la culcare, sexul fiind ultimul lucru la care le stă mintea, așa cum arată studiul. Bărbații însă adorm mai târziu, dar au probleme cu trezitul devreme. 157 de voluntari au petrecut opt săptămâni într-un laborator de somnologie izolați de lume și de toate semnele care ar putea să le spună cât e ceasul. Ceasul lor biologic a fost lăsat să se desfășoare natural. Resetarea ceasului biologic Concluzia a fost că ceasul biologic al femeilor merge mai repede cu șase minute decât cel al bărbaților. Diferența acesta de șase minute, deși nesemnificativă la prima vedere, este amplificată de alți factori, precum întunericul sau luminii dimineții, ceea ce înseamnă că vor dormi pe ele de cum se întunecă și vor fi în picioare în zori de zi. Una din trei femei are un ceas biologic mai scurt de 24 de ore. „Este important pentru acestea să-și reseteze ceasul biologic”, atrag atenția medicii. „Dacă ceasul vostru biologic este mai mic de 24 de ore, aveți nevoie de mai multă lumină artificială atunci când afară se întunecă devreme. De asemenea, purtați măști pentru a evita luminii dimineții sau cumpărați-vă draperii mate, prin care nu trece lumina”.