Lupte sumo între roboţi, la Infomatrix

Lupte sumo între roboţi, la Infomatrix

Studenţi şi elevi de liceu se vor întrece în proiecte informatice, în timp ce roboţi creaţi de iei se vor lua la trântă pentru a da sare şi piper competiţiei

Echipe formate din elevi de liceu şi studenţi din 38 de ţări şi-au pus mintea la contribuţie şi au creat proiecte informatice pentru a participa la etapa finală a Concursului Internaţional de Proiecte IT Infomatrix. Pentru amuzamentul participanţilor, vor fi organizate şi lupte de mini-sumo între roboţi.

Concursul este organizat de LUMINA Instituţii de Învăţământ în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Competiţie va debuta vineri, de la ora 11.00, la sediul Şcolii Internaţionale din Bucureşti, Şoseaua Gara Căţelu nr.1R. Expoziţia va putea fi urmărită şi sâmbătă.

În acest an participă 250 de participanţi care au realizat 126 de proiecte ce vor concura la categoriile „Artă computerizată”, „Conţinut digital”, „Programare”, „Programare computerizată” şi „Robotică” (secţiune extraconcurs).

Proiectele vor fi jurizate de ingineri informaticieni, profesori universitari, programatori şi web designeri.

Ne puteți urmări și pe Google News