Transplant renal între soţi la Institutul Fundeni

Transplant renal între soţi la Institutul Fundeni

Un bărbat în vârstă de 31 de ani va primi de la soţia sa un rinichi mâine dimineaţă la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal „Fundeni” din București.

Insuficiența renală, boala de care suferă pacientul, a debutat acum trei ani, iar din ianuarie, bărbatul de 31 de ani a început să facă dializă.

Pentru a avea o calitate a vieții mai bună, el are nevoie de un transplant de rinichi, iar soția sa este compatibilă pentru a-i fi donator.

„Pacientul suferă de insuficienţă renală cronică decompensată în stadiu de substituție a funcţiei renale prin hemodializă. Pentru a nu mai avea nevoie de dializă este necesară această intervenție chirurgicală. Surpriza a fost că între donator (soția) și primitor este o compatibilitate foarte bună în special în ceea ce privește potrivirea imunologică, la care rinichiul este foarte pretențios. În cazul lor, compatibilitatea este mai mare de 66%, în condițiile în care minimul este de 50%”, explică prof. dr Ioanel Sinescu, medic urolog la Institutul Clinic de Uronefrologie Transplant Renal „Fundeni” din București.  Tot la Fundeni a avut loc de curând o altă premieră: transplantul renal între gemeni, operație care s-a finalizat cu succes.

Ne puteți urmări și pe Google News