Premierul Emil Boc a declarat că dobânzile nu se vor modifica faţă de vechea ordonanţă de urgenţă privind programul "Prima casă".
Totodată, şeful Executivului a precizat că vrea să se asigure că programul "Prima casă" va fi operaţional mai departe după ce Guvernul a introdus un sistem în care băncile şi statul îşi împart riscurile.
"Vrem să ne asigurăm că practic prin decizia luată alte 40.000 de familii vor putea beneficia de garanţii guvernamentale în cadrul programului Prima Casă, cu un avans de 5% din preţ, cu împărţirea riscului garanţiei între stat şi bancă", a spus Boc, înainte de o discuţie cu reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), citat de Agerpres.
Încă zece zile pentru "Prima casă 3" Băncile care doresc să participe în continuare în noua variantă a programului guvernamental "Prima Casă" acoperă peste 60% din plafonul total de garanţii alocat acestora de către stat, a declarat preşedintele Fondului de Garantare, Aurel Şaramet.
În cele trei ediţii de până acum ale programului "Prima Casă" guvernul a alocat în total garanţii de 1,6 miliarde euro, ceea ce înseamnă, conform semnalelor primite până acum de FNGCIMM, că băncile care doresc să continue programul vor genera resurse financiare suplimentare pentru garantarea creditelor de circa un miliard de euro (peste 60%).
Potrivit lui Şaramet, din plafonul de garanţii alocat în 2011 de Guvern pentru programul Prima Casă, de 200 milioane euro, au mai rămas disponibili numai 45 - 50 milioane euro, care ar putea fi epuizaţi în următoarele 8-10 zile.