Joburi în asigurări: Uniqa angajează 110 inspectori

Joburi în asigurări: Uniqa angajează 110 inspectori

Compania de asigurări Uniqa intenţionează să recruteze, până la mijlocul acestui an, 110 inspectori de asigurare, în toate zonele ţării, a anunţat compania într-un comunicat de presă.

La sfârşitul anului trecut, compania avea 414 inspectori de asigurare, care coordonau 7.500 de agenţi.

Reprezentanţii companiei de asigurări spun că vor organiza pentru noii inspectori training-uri de specialitate, planuri de carieră şi de pachete salariale şi vor primi bonusuri.

"Planul nostru este ca până în 2015 să ajungem la un număr total de 1.000 de inspectori în toată ţara", a declarat Alfred Vlcek, vicepreşedinte Directorat Uniqa Asigurări.

Grupul austriac Uniqa activează atât pe piaţa de asigurări generale, prin intermediul Uniqa Asigurări, cât şi pe piaţa asigurărilor de viaţă, prin Uniqa Asigurări de viaţă, companie lansată în aprilie 2010.

La sfârşitul anului trecut, Uniqa ocupa poziţia a şaptea pe piaţa românească a asigurărilor generale.

Ne puteți urmări și pe Google News