Fostul selecţioner Victor Piţurcă exclude o revenire la echipa naţională. Piţurcă a spus că şi dacă naţionala României ar fi bătut în Bosnia tot nu s-ar fi calificat la Euro 2012.
Victor Piţurcă nu a avut o clipă de linişte după înfrângerea naţionalei României în Bosnia, 1-2, în preliminariile Campionatului European de fotbal de anul viitor. Altădată refractar faţă de jurnalişti, fostul selecţioner a intrat în direct la toate televiziunile care l-au solicitat.
Piţurcă a exclus o revenire la cârma naţionalei şi a comentat situaţia primei reprezentative.
"Când ne mai calificăm la naţională? Staţi să mai treacă 8 ani şi apoi mai vedem. Dacă eram eu, unii jucători nu erau în lot. Ştiu de ce jucători ai nevoie la acest nivel, ştiu cum poţi să te baţi cu echipele care au jucători extrem de puternici şi valoroşi.
În momentul ăsta nu este oportună venirea mea la naţională. Ar fi prea repede. Poate lumea s-a plictisit de Piţurcă, poate vor o noutate la naţională. Nu mai avem şanse la calificare. Teoretic mai sunt, dar practic nu. Se punea problema jocului. Nici dacă am fi câştigat azi nu aveam şanse de calificare. Problema e că un antrenor de naţională care a obţinut rezultate, are nevoie de timp ca oamenii să îi recunoască meritele. Eu am făcut o echipă şi am calificat-o, dar am fost pus la zid", a spus Piţurcă la gsp tv.