Preliminariile EURO 2012: Villa, cel mai prolific marcator din istoria Spaniei
- Daniel Con ţescu
- 26 martie 2011, 17:55
David Villa, micuțul atacant al echipei FC Barcelona, a scris aseară o pagină de istorie pentru reprezentativa țării sale. „Vârful” a devenit cel mai prolific marcator al naționalei Spaniei din toate timpurile, cu 46 de reușite.
Naționala de fotbal a Spaniei a avut emoții aseară, în confruntarea de pe teren propriu cu Cehia, într-un joc contând pentru campania de calificare la Europenele din 2012, competiție care va fi găzduită de Polonia și de Ucraina. Campioana mondială și europeană a fost condusă la pauză cu 1-0 de cehi, care au punctat prin Plasil la singurul lor șut pe poartă din prima repriză. De la vestiare, „Furia roșie” a ieșit decisă și s-a dezlănțiut în partea secundă, când a produs un joc în mare viteză, iar David Villa a punctat de două ori, o dată din penalty. Trupa lui Del Bosque s-a impus la final cu 2-1. Cu cele 46 de goluri reușite pentru Spania, Villa (29 de ani) a devenit cel mai prolific marcator din istoria acestei selecționate. Și Xavi, colegul lui Villa de la Barca, a avut ceva de sărbătorit aseară: al 100-lea meci pentru iberici.