FILMUL EVZ: Tăcerea mieilor (The Silence of the Lambs)
- Mirela Doroban ţu
- 25 martie 2011, 00:10
Televiziunea publică prezintă un thriller-capodoperă care a primit cinci Premii Oscar.
Produs în anul 1991 sub regia lui Jonathan Demme, după romanul cu acelaşi titlu, scris de scriitorul american Thomas Harris, filmul este a doua ecranizare a romanului, în care personajul principal este ucigaşul psihopat dr. Hannibal Lecter, o continuare a acţiunii producţiei din 1986, "Manhunter".
O tânără şi ambiţioasă agentă practicantă FBI, Clarice Starling, investighează un dificil caz de crime în serie. Pentru a-i da de cap, va folosi cunoştinţele psihiatrului Hannibal Lecter, un criminal care îşi devora victimele.
Psihiatrul are abilitatea de a se transpune în situaţia ucigaşului urmărit şi să prevadă acţiunile lui în viitor. Hannibal Lecter îi propune un târg: în schimbul informaţiilor, ea trebuie să-i dezvăluie ceva din viaţa privată. Agenta rezolvă cazul, dar Hanibal evadează din închisoare.
Cinci premii şi două nominalizări la Oscar, un premiu şi patru nominalizări Globul de Aur, cinci nominalizări BAFTA, un premiu şi o nominalizare Berlin reprezintă palmaresul "Tăcerii mieilor", un thriller-capodoperă al tuturor timpurilor. Încărcătura psihologică degajată te ţine cu sufletul la gură, iar replicile memorabile şi geniul actoricesc al lui Sir Anthony Hopkins, care reuşeşte să redea nebunia şi răutatea pură, fac pelicula de neuitat. Continuările filmului nu s-au ridicat la aceeaşi valoare.
23.10 - TVR 1