4.400 de metri pătraţi de gropi pe străzile din Timişoara

4.400 de metri pătraţi de gropi pe străzile din Timişoara

Un sfert din “plombele" puse în toamna lui 2010 în Timişoara au început să se deterioreze, iar străzile din oraş arată ca după bombardament. Potrivit autorităţilor locale, gropile existente totalizează aproximativ 4.400 de metri pătraţi.

Astfel, şoferii timşoreni au ajuns să se teamă de fiecare dată când ies cu maşina prin oraş. "Nu mai poţi să le ocoleşti, dai dintr-una în alta. S-au întâmplat cazuri când li s-au rupt oamenilor axul roţii. Riscăm accidente fără vina noastră", spune un şofer timişorean. Potrivit autorităţilor locale, inspectorii primăriei au evaluat lucrările de reparaţii realizate în toamna anului trecut. În total, afirmă primarul Gheorghe Ciuhandu, au fost efectuate reparaţii pe 20.000 de metri pătraţi, din care, în primăvară, 4.400 de metri pătraţi erau deja stricaţi. Cele mai mari probleme se înregistrează pe Calea Totontalului, Calea Şagului şi Calea Bogdăneştilor, primele două fiind artere de intrare în oraş, prima dinspre Ungaria, a doua dinspre Serbia. "Vom începe în forţă lucrările la drumurile din Timişoara", a mai declarat primarul Ciuhandu, adăugând că primăria a alocat anul acesta 39 de milioane de lei pentru drumuri. În schimb, administraţia locală a evitat subiectul firmelor care au lucrat de mântuială şi care nu au primit nicio sancţiune, ci doar lăsate să “remedieze" problema, reacoperind gropile pe care trebuiau să le astupe corect şi durabil încă de anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News