Studenţii Universităţii din Bucureşti vor face practică la SIE

Studenţii Universităţii din Bucureşti vor face practică la SIE

Tinerii care studiază dreptul, filosofia, istoria, jurnalismul, limbi străine, ştiinţe politice sau ştiinţele comunicării pot fi recrutaţi pentru a face practică la Serviciul de Informaţii Externe (SIE).

 Universitatea din Bucureşti a semnat un protocol de colaborare cu această instituţie, prin care anual, patru studenţi vor putea să facă un stagiu de practică la Open Source Intelligence. Practica va dura două luni şi va avea loc pe timpul vacanţei de vară.

SIE a pus şi o condiţie foarte importantă: tinerii trebuie să fie aleşi pe sprânceană, fiind luaţi în considerare doar cei cu o calitate academică excepţională. Concursul de selecţie va avea loc în aprilie-mai, iar condiţiile de participare şi calendarul selecţiei vor fi făcute publice în martie.

Ne puteți urmări și pe Google News