Ioan Andone, antrenorul formaţiei Dinamo Bucureşti, a declarat că susţine ideea lui Mircea Sandu, preşedintele FRF, de a reduce numărul echipelor din Liga I de la 18, la 14, iar campioana să fie decisă în sistemul play-off.
Acest sistem este folosit în prezent în mai multe ligi din Europa, printre care şi cea elveţiană. "Nu se diluează competiţia. Dacă vor mai fi probleme din astea financiare normal ar fi să se reducă numărul echipelor, să se joace play-off. Să te întâlneşti cu Steaua de patru ori într-un an ar fi mult mai intersant", a spus Ioan Andone.
Thenicianul "câinilor roşii" a vorbit şi despre partida de mâine, cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a 20-a. "E bine că se joacă meciul cu Pandurii, nu ar fi fost fair-play pentru celelalte echipe să nu se joace. Nu va fi uşor, dar trebuie să ne verificăm. Ei au un lot foarte bun, au contopit două echipe anul trecut în vară. Au un antrenor bun cu experienţă şi va fi un meci dificil în condiţiile unei vremi nu tocmai bune pentru fotbal, deşi terenul de pe Dinamo se prezintă acum foarte bine", a adăugat cel poreclit "Fălcosul".