Prototipuri constructive și fanteziste la Salonul auto de la Geneva
- Cristian Ionescu
- 2 martie 2011, 18:13
Producătorii auto alimentează spectacolul de la ediţia din acest an a Salonului internaţional de la Geneva cu alte concepte şi studii de design – de la unele care vestesc apariţia iminentă a unor modele noi, până la altele realizate parcă numai de amorul artei.
Salonul auto de la Geneva, cel mai important eveniment expoziţional al sezonului, continuă să-şi prezinte oferta, cu o zi înaintea deschiderii oficiale pentru public.
Producătorii alimentează spectacolul pregătit pentru ediţia din acest an cu noi concepte şi studii de design – unele care vestesc apariţia imediată a unor modele de serie, altele făcute aparent doar de amorul artei. B99 for Jaguar
Celebra casă italiană de design Bertone, care aniversează 99 de ani de existență, a realizat un studiu retro-futurist pentru producătorul Jaguar.
Berlina de dimensiuni medii oferă indicii asupra felului în care ar putea arăta viitorul concurent britanic al modelelor Audi A4, BMW Seria 3 sau Mercedes-Benz Clasa C. Fiat 500 Coupe Zagato
Încă o variantă a celebrului Fiat 500. Rodul colaborării dintre o altă companie italiană de design – Zagato, de unde şi numele – și Centro Stile Fiat, departamentul intern de design al Grupului auto din Torino.
Prototipul expus la standul Fiat este un omagiu adus unui model realizat de Zagato, în anii ‘50, pe baza primului Cinquecento. Mitsubishi new Concept-Global Small
O avanpremieră pentru viitoarea generaţie a subcompactului Colt.
Producătorul japonez a anunţat că versiunea destinată producţiei urmează a fi arătată spre finalul anului. Lansarea comercială este programată pentru prima jumătate a anului viitor. Renault R-Space concept
Încă un concept care arată că monovolumele de mici dimensiuni (R-Space are 4,25 metri lungime) pun un tot mai mare accent pe look.
Este posibil ca viitoarea generaţie a modelului Scenic să se inspire masiv din această nouă creaţie a recent instalatului director de design Renault, Laurens van den Acker. Rolls-Royce 102EX
Versiunea electrică şi experimentală a celei mai luxoase limuzine din lume – Rolls-Royce Phantom – a fost realizată pentru a testa reacţia publicului.
Rămâne de văzut cum vor primi potenţialii clienți un Rolls care se bagă în priză, dar care, cel puţin oficial, nu s-ar descurca prea rău: motor electric de 389 CP, cuplu maxim 800 Nm şi o autonomie ideală de 200 km.
Doar viteza maximă, limitată la 160 km/h, ar putea părea nelalocul ei într-o astfel de maşină. Saab PhoeniX concept
Indiscutabil, una dintre cele mai spectaculoase apariţii de la Geneva.
PhoeniX-ul, care ar putea marca momentul mult trâmbiţatei reveniri în lumea bună a celebrului producător suedez, a fost supervizat de Jason Castriota, cunoscut pentru contribuţia avută la desenarea câtorva supermodele (Maserati GranTurismo, Ferrari 599 GTB Fiorano).
Interesant, prototipul utilizează noua platformă tehnică pe care Saab o va folosi pentru realizarea viitorului 9-3. Seat IBX Study
În 2007, Seat arăta un concept – Tribu – care n-a mai fost transformat, în ciuda zvonurilor insistente, într-un model de serie. Anul acesta, IBX indică, după cum spune chiar producătorul, "o posibilă modalitate de expansiune a portofoliului Seat".
Dacă va ajunge în showroomuri, modelul derivat din studiul IBX va fi un crossover compact, plasat undeva între Skoda Yeti şi Volkswagen Tiguan. Smart ForSpeed Micul concept decapotabil, propulsat de un motor electric, nu va intra, cel mai probabil, în producţia de serie. Mai mult ca sigur însă că va oferi câteva soluţii de design pentru viitoarea generaţie a gamei ForTwo. Volkswagen Bulli
La nici patru metri lungime, "noul Microbus" poate transporta până la şase persoane (câte trei, pe fiecare dintre cele două banchete). Şi mai interesant, motorul electric cu care este dotat se bizuie pe o baterie litiu-ion care poate oferi o autonomie maximă de 300 km.
Conceptul ar putea funcţiona şi cu motoarele termice supraalimentate de mici dimensiuni din gama Volkswagen. Această informaţie, împreună cu declaraţia oficială a producătorului (Bulli are potenţialul de a deveni un model similar – ca destinaţie – celor existente deja: Caddy, Touran, Sharan) ar putea lăsa impresia că micul monovolum urmează a apărea, în viitorul apropiat, pe şosele.