Un şef serviciu Ministerul educaţiei câştigă cu 1.150 de lei mai mult lunar decât însuşi ministrul Daniel Funeriu, potrivit listei cu venituri nete realizate de personalul acestei instituţii, publicat pe site.
Un şef serviciu II din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) câştigă mult mai bine decât cel care ocupă fotoliul de ministru, adică 5,773 de lei, faţă de 4.623 de lei, cât ia în mână Daniel Funeriu la sfârşit de lună. Nici directorii nu stau prost. Unul singur dintre cei şapte directori generali II din MECTS câştigă 5.033 de lei lunar, cu 410 lei mai mult decât Daniel Funeriu.
Un secretar de stat obţine 4.048 de lei la final de lună, iar un director de cabinet între 2.159 şi 2,965 de lei lunar. Şi postul de director II este bine remunerat, astfel că o persoană care ocupă această funcţie poate primi de la 1.991 de lei până la 4,453, adică cu doar 170 de lei mai puţin decât ministrul.
Lista cu veniturile nete ale angajaţilor MECTS poate fi consultată la adresa http://www.edu.ro/index.php/articles/14995.