Turcia vrea să fie mai aproape de UE

Turcia vrea să fie mai aproape de UE

Turcia doreşte să fie invitată la summiturile UE şi solicită liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii săi, a declarat ieri ministrul turc pentru afaceri europene, Egemen Bagis,cu o zi înaintea vizitei pe care preşedintele francez Nicolas Sarkozy, un adversar al aderării Turciei, o va efectua azi în această ţară.

"Turcia, ca şi celelalte state candidate (la aderarea la UE), ar trebui să fie invitată la summiturile europene, unde am putea să ne facem cunoscute observaţiile, aşteptările şi aspiraţiile", a declarat ministrul Bagis, potrivit AFP, citată de Agerpres. "Turcia este ţara cu cea mai mare influenţă în această parte a lumii şi cred că este o ruşine că statele candidate nu mai sunt invitate la summiturile europene după aderarea Bulgariei şi României", a adăugat oficialul de la Ankara. Acesta a cerut, de asemenea, o liberalizare rapidă a regimului de vize aplicat de către UE cetăţenilor turci. "Cetăţenii din Belize, din Uruguay şi din Paraguay (...) pot călători în spaţiul Schengen fără viză; cetăţenii mei însă trebuie să stea la coadă în faţa consulatelor pentru a obţine viză. Nu este corect, este ridicol", a criticat el. Bagis a mai afirmat că un acord privind readmisia imigranţilor ilegali reţinuţi pe teritoriul UE după ce au tranzitat Turcia a fost finalizat, însă Ankara îl va semna doar după ce Comisia Europeană va obţine mandat pentru a negocia liberalizarea totală a vizelor pentru cetăţenii turci.

Negocierile de aderare a Turciei la blocul comunitar au început în 2005, însă bat pasul pe loc, numai 13 capitole din totalul celor 35 fiind deschise până acum. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan se va afla, începând de luni, în Germania şi la Bruxelles, pentru discuţii legate de procesul de aderare a ţării la UE.

Nemulţumirea Ankarei

Premierul turc nu s-a arătat tocmai mulţumit de faptul că preşedintele Nicolas Sarkozy vine la Ankara în calitate de preşedinte al G20 şi nu de preşedinte al Franţei.

Vizita pe care o efectuează azi Nicolas Sarkozy în Turcia, în calitate de preşedinte al G20 şi nu în cea de şef al statului francez, nu este "la înălţimea prieteniei dintre Franţa şi Turcia", a declarat premierul turc Recep Tayyip Erdogan.

"Îmi place să fiu sincer. Ne-ar fi plăcut să-l primim pe preşedintele Republicii Franceze, însă vineri nu va veni în calitate de preşedinte francez, ci în calitate de preşedinte al G20", a spus Erdogan. "Consider aşadar că nu este o vizită la înălţimea prieteniei dintre Franţa şi Turcia", a adăugat el.

"Turcia şi relaţiile franco-turce merită mai mult de atât", a afirmat Erogan, amintind de legăturile istorice dintre cele două ţări. "Regretăm de asemenea că Sarkozy nu a făcut nicio vizită în Turcia de când este în funcţie. Preşedintele Republicii Turce a fost în Franţa şi eu însumi am fost, în calitate de premier", a adăugat el.

Vizita de azi a lui Sarkozy va fi extrem de scurtă, de numai "cinci sau şase ore", şi-a exprimat săptămâna trecută regretul un diplomat turc de rang înalt. El şi-a exprimat dorinţa ca cele două părţi să poată evoca în cadrul acestei vizite şi alte teme decât cele legate de G20.

Franţa s-a opus, alături de Germania, aderării Turciei la Uniunea Europeană, evocând, spre nemulţumirea oficialilor turci, alternativa unui parteneriat privilegiat între UE şi Ankara.

Ne puteți urmări și pe Google News