Directorul IML Cluj a fost demis din cauza Elodiei

Directorul IML Cluj a fost demis din cauza Elodiei

Directorul Institului de Medicină Legală din Cluj Napoca, doctorul Marius Vartic, a fost demis de la conducerea acestei instituţii ca urmare a gravelor nereguli constatate de o echipă de inspectori de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti.

Vartic a fost acuzat că a ascuns o fraudă de 200.000 de lei făcută de către un angajat de la Serviciul Resurse Umane, din cadrul IML Cluj, şi că a formulat plângere penală împotriva acestuia abia după câteva săptămâni de la descoperirea faptei.

Doctorul Vartic mai este acuzat că a cumpărat un aparat medical de reconstrucţie a feţei umane cu 50.000 de euro, dar a uitat să cumpere softul pentru utilizarea acestui aparat. Din această cauză, medicii clujeni nu au putut efectua analiza asupra unui craniu despre care se crede că ar fi aparţinut Elodiei Ghinescu descoperit pe malul râului Olt, într-o localitate din judeţul Covasna.

După ce a stat la Cluj mai multe săptămâni, craniul a fost trimis înapoi la Poliţia Covasna cu propunerea ca acesta să fie expertizat la Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News