Au fost desemnate cele mai sigure cinci autoturisme
- Cristian Ionescu
- 30 ianuarie 2011, 00:46
BMW Seria 5, Alfa Romeo Giulietta, Honda CR-Z, Kia Sportage şi Toyota Verso au fost modelele care s-au comportat cel mai bine la testele de siguranţă Euro NCAP efectuate anul trecut.
Euro NCAP, autoritatea independetă care evaluează gradul de protecţie oferit de autoturismele comercializate în Europa, a publicat, în această săptămână, lista cu cele mai sigure modele testate anul trecut.
BMW Seria 5, Alfa Romeo Giulietta, Honda CR-Z, Kia Sportage şi Toyota Verso au fost maşinile care s-au comportat cel mai bine la crash-testele operate de Euro NCAP în 2010.
Cele cinci autoturisme au primit calificativul maxim - cinci stele Euro NCAP, acesta fiind şi criteriul de bază care le-a făcut eligibile pentru a fi desemnate cele mai sigure maşini dintre cele evaluate..
Anul trecut, Euro NCAP a acordat câte cinci stele de 19 ori.
Cum s-au detaşat atunci BMW Seria 5, Alfa Romeo Giulietta, Honda CR-Z, Kia Sportage şi Toyota Verso de restul modelelor testate? Obţinând cele mai ridicate punctaje pentru fiecare dintre cele patru criterii de evaluare Euro NCAP: protecţia pasagerilor adulţi, protecţia copiilor aflaţi la bord, protecţia pietonilor şi nivelul de asistenţă oferit şoferului.
BMW Seria 5, asistenţă fără cusur oferită şoferului
Modelul premium BMW Seria 5 a fost desemnat cel mai sigur vehicul de clasă mare, e drept, dintr-un lot foarte restrâns de concurenţi.
Euro NCAP a mai testat doar alte două vehicule din acest segment, Mercedes-Benz Clasa E (care a obţinut tot cinci stele) şi Jaguar XF - una dintre surprizele neplăcute pe care le-a adus 2010, modelul britanic fiind cotat cu doar patru stele.
BMW Seria 5 a fost singurul model testat anul trecut care a primit punctaj maxim pentru unul dintre cele patru criterii de evaluare şi anume pentru nivelul de asistenţă oferit şoferului.
Alfa Romeo Giulietta, cel mai bun rezultat la protecţia pasagerilor adulţi
Alfa Romeo Giulietta s-a dovedit a fi cel mai sigur model compact. Autoturismul italian a avut ca principal atu gradul de siguranţă asigurat pasagerilor adulţi în cazul unui accident.
După criteriile Euro NCAP, Alfa Romeo Giulietta a oferit un grad de protecţie aproape ideal - 97%.
Honda CR-V, un hibrid pentru liniştea pietonilor
Coupe-ul hibrid Honda CR-Z a scos un rezultat remarcabil în ceea ce priveşte protecţia pietonilor.
Cu 71% din punctajul disponibil la această categorie, micul autoturism japonez - depăşit numai de BMW Seria 5 (78%) - şi-a depăşit cu uşurinţă contracandidatele: Audi A1, Suzuki Swift (ambele cu cinci stele) şi Nissan Micra (patru stele).
Kia Sportage, cel mai de încredere SUV
Una dintre cele mai aprige dispute s-a dat la clasa SUV.
Surprinzător sau nu, cel mai de încredere model s-a dovedit noul Kia Sportage, care a întrecut BMW X1, Hyundai ix35, Mercedes-Benz GLK (toate cinci stele) şi Mazda CX-7 (patru stele).
SUV-ul din coreea de sud a obţinut cele mai bune punctaje pentru modelele din acest segment la categoriile protecţia pasagerilor adulţi (93%) şi asistenţa acordată şoferului (86%, la egalitate cu GLK).
Verso, un model Toyota de nădejde
Toyota Verso s-a impus în categoria care a prilejuit Euro NCAP cele mai numeroase teste în 2010, iar clienţilor români cele mai puţine achiziţii (dintre segmentele cu preţuri populare).
Evaluatorul independet european a plasat Toyota Verso înaintea modelelor Ford C-Max/Grand C-Max, Opel Meriva, Kia venga (toate cu cinci stele - modelul Kia după reevaluare), Nissan Cube (patru stele), Citroen Nemo (trei stele) şi Landwind CV9 (modelul "made in China" care a fost "altoit" cu o stea).
Verso a obţinut cele mai bune punctaje la capitolele protecţia pietonilor (69%) şi asistenţa acordată şoferului (86%, la egalitate cu Opel Meriva). Autoturismele testate de Euro NCAP în 2010 şi calificativul obţinut BMW Seria 5 - cinci stele Mercedes-Benz Clasa E - cinci stele Jaguar XF - patru stele Volkswagen Passat - cinci stele Seat Exeo - patru stele Volkswagen Sharan - cinci stele Seat Alhambra - cinci stele Volkswagen Amarok - patru stele Alfa Romeo Giulietta - cinci stele Citroen C4 - cinci stele Toyota Verso - cinci stele Ford C-Max/Grand C-Max - cinci stele Opel Meriva - cinci stele Nissan Cube - patru stele Kia Venga - cinci stele Citroen Nemo - trei stele Landwind CV9 - o stea Mini Countryman - cinci stele Kia Sportage - cinci stele BMW X1 - cinci stele Hyundai ix35 - cinci stele Mercedes-Benz GLK - cinci stele Mazda CX-7 - patru stele Honda CR-Z - cinci stele Suzuki Swift - cinci stele Audi A1 - cinci stele Nissan Micra - cinci stele <object width="640" height="390"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/lgO8p2cszvY&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/lgO8p2cszvY&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="640" height="390"></embed></object> <object width="640" height="390"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/HIPMMbf4SyA&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/HIPMMbf4SyA&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="640" height="390"></embed></object> <object width="640" height="390"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/ldWpXdjZSmc&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/ldWpXdjZSmc&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="640" height="390"></embed></object> <object width="640" height="390"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/vjqFSuwqICI&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/vjqFSuwqICI&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="640" height="390"></embed></object> <object width="640" height="390"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/xDzg_YbOwts&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/xDzg_YbOwts&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="640" height="390"></embed></object>