Edwin van der Sar se lasă de fotbal

Edwin van der Sar se lasă de fotbal

Portarul olandez Edwin van der Sar, în prezent la Manchester United, se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon.

Goalkeeper-ul în vârstă de 40 de ani, un fost internaţional olandez care a ajuns pe Old Trafford în 2005, după ce a fost transferat de la Fulham, a jucat 245 de meciuri pentru "diavolii roşii", punând serios umărul la cucerirea a trei titluri în Premier League şi la triumful formaţiei Manchester United în Liga Campionilor, în 2008.

"A venit vremea să îmi acord întreaga atenţie familiei", a anunţat portarul, adăugând că a luat decizia în urmă cu un an de zile, când soţia sa, Annemarie, a suferit o hemoragie cerebrală, dar şi că simte că ar mai putea continua la cel mai înalt nivel, cu toate că are 40 de ani. Van der Sar deţine recordul de invincibilitate din Premier League, el neprimind gol timp de 1.311 minute consecutive.

Desemnat de două ori drept cel mai bun portar din Europa, Van der Sar a fost şi cel mai bun portar al turneului final Euro 2008. Şi-a început cariera la Ajax Amsterdam, unde a petrecut aproape un deceniu, câştigând patru titluri, trei cupe, o cupă UEFA şi Liga Campionilor. A mai jucat şi pentru Juventus Torino, înainte de a se transfera la Fulham.

Succesorul lui Van der Sar în poarta lui United va fi, cel mai probabil, polonezul Thomas Kuszczak, care este la club din 2007. În lotul grupării de pe Old Trafford mai este şi danezul Anders Lindegaard, adus de la formaţia norvegiană Aalesund, în noiembrie 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News