Universitatea Craiova s-a reunit fără Victor Piţurcă

Universitatea Craiova s-a reunit fără Victor Piţurcă

Componenţii echipei de fotbal Universitatea Craiova s-au reunite astăzi, cu două zile mai târziu faţă de data fixată iniţial, şi au efectuat vizita medicală. La reunire au fost prezenţi şi colaboratorii lui Victor Piţurcă – Eugen Neagoe, Gabriel Boldici, Martin Tudor şi Florin Marin -, dar managerul general a lipsit.

La vizita medicală efectuată în dimineaţa zilei de astăzi au participat 28 de fotbalişti ai „Ştiinţei”, şi anume portarii Silviu Lung junior, Hotoboc şi Stanca şi jucătorii de camp Dănănae, Buleică, Bărboianu, Buşu, Găman, Barbu, Iliev, Ciucă, Gugu, Dorel Stoica, Gângioveanu, Gargorov, Nicolae, Roman, Surugiu, Ologu, Stoianov, Dina, Alexandru Piţurcă, Wobay, Crăciun, Prepeliţă, Firţulescu, Mihai Costea şi Florin Costea.

Nicolae s-a întors în această iarnă la Universitatea Craiova după ce, în toamna anului trecut, a jucat sub formă de împrumut la divizionara secundă CSM Râmnicu Vâlcea, iar Surugiu, Barbu şi Buşu au revenit după împrumutul la Gaz Metan CFR Craiova.

Victor Piţurcă, managerul-suspendat al grupării din Bănie, anunţase zilele trecute că se va prezenta astăzi la reunirea lotului. Fostul selecţioner al naţionalei României n-a venit la vizita medicală, unde au fost însă prezenţi, timp de aproape o oră, colaboratorii săi: Eugen Neagoe, Gabriel Boldici, Martin Tudor şi Florin Marin. Neagoe a precizat însă că Piţurcă va veni la antrenamentele echipei: „Nu ştiu despre suspendare decât ceea ce am citit în presă, n-am primit nimic oficial. În momentul în care jucătorii vor merge în cantonament vom fi şi noi prezenţi acolo. Inclusiv Victor Piţurcă va merge la antrenamente. Probabil că nu vom mai fi aşa de rău primiţi ca acum două zile, când am fost opriţi la poartă de oamenii de la firma de pază”.

„Până vineri seară anunţ noul antrenor”

Victor Piţurcă susţine însă că nu mai există cale de conciliere între el şi Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova. Antrenorul aşteaptă însă ca finanţatorul grupării oltene să-l demită oficial, pentru a încasa astfel suma de cinci milioane de euro, reprezenbtând clauza de reziliere unilaterală a contractului. De asemenea, Piţurcă este decis să apeleze atât la instanţele sportive, cât şi la cele civile, pentru a-şi recupera cele 1,5 milioane de euro cu care a împrumutat clubul.

Adrian Mititelu susţine că are soluţii pentru banca tehnică a „Ştiinţei”. „Până vineri seară (n.r. astă seară), Universitatea Craiova va avea un nou antrenor şi o nouă conducere”, a promis patronul echipei craiovene joi seară, la Sport.ro. Favorit să preia postul lui Victor Piţurcă este italianul Nicolo Napoli, un antrenor apreciat de suporteri în precedentul său mandat la Universitatea. Mititelu speră că, prin această mutare, îi va linişti pe fanii supăraţi de plecarea lui Piţurcă.

Acţiunile lui Mititelu, puse sub sechestru!

Pe lângă scandalul cu Victor Piţurcă, Adrian Mititelu se confruntă şi cu o altă problemă majoră. Cotidianul craiovean Gazeta de Sud a anunţat că acţiunile lui Adrian Mititelu au fost puse sub sechestru de către Fisc. Clubul din Bănie datorează aproximativ 1,8 milioane de euro bugetului de stat, iar dacă datoria nu va fi plătită, Fiscul va pune sechestru pe drepturile federative ale jucătorilor. Sursa citată a mai menţionat că acţionarul majoritar al „Ştiinţei” nu este Adrian Mitielu, ci fiul său Gigi-Adrian, în vârstă de 13 ani, care deţine 35 la sută din acţiuni!

Ne puteți urmări și pe Google News