Obama i-a dezamăgit pe britanici după ce a numit Franţa "aliatul cel mai puternic"
- Paul Ciocoiu
- 12 ianuarie 2011, 21:27
Preşedintele american Barack Obama a stârnit rumoare în mediile politice şi diplomatice din Marea Britanie după ce ieri, la finalul unei întâlniri cu omologul francez Nicolas Sarkozy la Casa Albă, a declarat că Franţa este cel mai puternic aliat pe care Statele Unite îl au în prezent, scrie presa britanică.
"Nu avem un prieten şi un aliat mai puternic decât Nicolas Sarkozy şi poporul francez", a subliniat liderul american. Declaraţiile sale echivalează cu o ofensă adusă trupelor britanice din Afganistan, a reacţionat imediat cotidianul Daily Mail în ediţia de ieri.
Dar remarcile lui Obama nu fac decât să confirme suspiciunile existente deja în cercurile diplomatice britanice, şi anume că Barack Obama este mai puţin interesat de "relaţia specială" cu Marea Britanie decât oricare dintre predecesorii săi la Casa Albă, comentează publicaţia amintită.
Deputatul conservator Patrick Mercer, fost comandant militar, a criticat dur declaraţiile lui Obama. "M-am cam săturat de uşurinţa cu care preşedintele american foloseşte termenii «cel mai bun aliat ». Marea Britanie este cea care a pierdut peste 300 de militari în Afganistan, nu Franţa", a declarat acesta.
"Este cam greu de identificat ce anume au făcut francezii pentru a merita acest tip de laudă din partea preşedintelui american", a subliniat, la rândul său, Nile Gardner, directorul Centrului Margaret Thatcher din cadrul institutului Heritage Foundation din Washington.
"O astfel de remarcă nu numai că este factual greşită, dar este şi jignitoare pentru Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât vine la câţiva ani după ce Franţa a înjunghiat Statele Unite mişeleşte când s-a pus problema susţinerii invadării Irakului", a mai adăugat fostul consilier al premierului Thatcher.
Peste 10.000 de militari britanici sunt mobilizaţi pe frontul afgan, spre deosebire de Franţa, care a detaşat un contingent de numai 3.850 de soldaţi. Aproape 350 de britanici şi-au pierdut viaţa în luptele cu insurgenţii talibani, numărul victimelor în rândul militarilor francezi fiind de şapte ori mai mic.