Parlamentarii PDL nu vor lua parte la întâlnirea cu preşedintele Parlamentului European
- Departamentul Politic
- 31 octombrie 2012, 09:14
Parlamentarii şi europarlamentarii PDL nu vor lua parte la întâlnirea propusă de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, care ar fi urmat să aibă loc mâine la Palatul Parlamentului.
"Această decizie a fost luată ca urmare a implicării deschise a preşedintelui Parlamentului European în campania electorală a lui Victor Ponta, co-preşedinte al USL. PDL salută vizita preşedintelui Parlamentului European în România, iar parlamentarii săi vor lua parte la şedinţa comună a Camerelor Legislativului României cu ocazia discursului pe care dl Martin Schulz îl va susţine la Bucureşti", a anunţat preşedintele PDL, Vasile Blaga, printr-un comunicat de presă remis marţi Agerpres.
PDL consideră că prezenţa preşedintelui Parlamentului European la Târgu Jiu, în circumscripţia electorală unde candidează Victor Ponta pentru un nou mandat de parlamentar, nu este compatibilă cu neutralitatea politică pe care o presupune înalta funcţie de preşedinte al Legislativului european.
Potrivit lui Blaga, în timpul vizitelor lor în România, predecesorii lui Schulz au respectat "impecabil" statutul de preşedinte al Parlamentului European, "nu au favorizat nicio forţă politică din România şi nu au sprijinit prin acţiunile lor candidaţi în alegeri". "Prezenţa domnului Schulz la Târgu Jiu nu oferă opiniei publice româneşti un exemplu de echidistanţă aşa cum ne-am aştepta de la cel mai înalt reprezentant al legislativului european. Asocierea domnului Schulz la campania electorală a domnului Ponta pune într-o lumină ridicolă apelul formulat recent de premierul Ponta care a cerut Comisiei Europene să evite orice formă de implicare în campania electorală din România", se mai arată în comunicatul transmis de preşedintele PDL. CITIŢI ŞI:
- Schulz vine să vadă operele lui Brâncuşi în colegiul premierului