Trei hoţi au furat din Casa lui Dumnezeu. Au furat dintr-o mânăstire cu sutele de kilograme

Trei hoţi au furat din Casa lui Dumnezeu. Au furat dintr-o mânăstire cu sutele de kilograme

Este vorba de trei adolescenţi cu vârste în 14 şi 18 ani din Roşiori, judeţul Suceava. Aceştia au furat 300 de kilograme de cupru din mânăstirea de la Târgu Neamţ

Valoarea transportului era de minimum 6.000 de lei. Iniţial, poliţiştii din comuna Forăşti au crezut că întreaga cantitate de cupru furată se află la locuinţa unui bărbat în vârstă de 40 de ani din oraşul Târgu Neamţ. Ulterior aceştia au depistat în trafic un autoturism cu remorcă condus de bărbatul suspectat iniţial, în care se aflau mai multe piese din alamă, dar şi deşeuri din cupru. În prezenţa reprezentanţilor Mănăstirii "Sfânta Mina" s-a stabilit că respectivele bunuri sunt cele furate, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 75 la sută. În urma cercetărilor a rezultat căfurtul a fost comis de trei adolescenţi cu vârste de 14, 16 şi 18 ani din Târgu Neamţ. Toţi cei sunt cercetaţi de poliţiştii din Vadu Moldovei. 

Ne puteți urmări și pe Google News