Dan Diaconescu îi cheamă în judecată pe Ponta şi Vulpescu şi cere sechestru pe averile lor
- Virgil Burl ă
- 10 octombrie 2012, 13:35
Şeful OTV s-a prezentat astăzi la Tribunalul Bucureşti, unde a depus o cerere prin care îi cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta şi pe Remus Vulpescu, fostul şef al OPSPI. El este supărat că a fost exclus din procesul de privatizare al combinatului Oltchim, după ce a câştigat licitaţia. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 8 ianuarie 2013.
Dan Diaconescu a declarat că va cere daune materiale de la Victor Ponta, Remus Vulpescu şi de la ceilalţi responsabili implicaţi în anularea licitaţiei pentru combinatul Oltchim. "Avocatul meu din străinătate mi-a spus să cer două miliarde de euro, iar cei din ţară au zis să cer mai puţin. Suma o voi stabili după ce voi înregistra cererea de chemare în judecată", a pus şeful OTV şi al PP-DD. Întrebat dacă aceşti bani vor fi plătiţi de popor, Diaconescu a spus că "vor fi achitaţi de cei implicaţi în anularea licitaţiei combinatului" şi că va cere punerea sub sechestru a averilor deţinute de Ponta, Vulpescu şi a celorlaţi.