Un fotbalist francez de mare viitor, arestat pentru terorism

Un fotbalist francez de mare viitor, arestat pentru terorism

Fostul fotbalist Yann Nsaku a fost reţinut sâmbătă de poliţia franceză, după ce s-a aflat că făcea parte dintr-o celulă teroristă islamică.

La 19 ani, Nsaku era văzut drept "noul Vieira", mai ales că, la fel ca şi fostul căpitan de la Arsenal, dar şi ca marele Zinedine Zidane, provenea de la şcoala de fotbal a celor de la Cannes. Totul s-a terminat trist pentru el. Nsaku a fost arestat sâmbătă de poliţia franceză în timpul unei razii în rândul bandelor de islamişti radicali. Într-una dintre aceste acţiuni a murit, în urma unui schimb de focuri cu forţele speciale, chiar şeful celulei teroriste, un francez de 33 de ani. Printre arestaţi, şi Nsaku. Cumpărat în 2009 de Portsmouth, Nsaku a avut parte de un ghinion teribil anul trecut, suferind o accidentare gravă, la genunchi, care i-a blocat cariera. Revenit în Franţa, tânărul cu părinţi de religie catolică s-a convertit la islamism, anunţând schimbarea într-un filmuleţ postat pe youtube, prilej cu care şi-a luat numele Idriss. A intrat într-o gaşcă periculoasă de extremişti care tocmai pregătea un atac de proporţii împotriva unor evrei!

Ne puteți urmări și pe Google News