EXPLOZIE în cantonamentul de la Mogoşoaia al echipei naţionale de fotbal! Doi muncitori au fost răniţi

EXPLOZIE în cantonamentul de la Mogoşoaia al echipei naţionale de fotbal! Doi muncitori au fost răniţi

Doi muncitori au fost răniţi astăzi după-amiază, în cantonamentul de la Mogoşoaia al echipei naţionale de fotbal a României, după ce o explozie a avut loc la centrala care deserveşte instalaţiile de încălzire ale terenurilor de antrenament.

UPDATE: La spital a fost internat un singur rănit în urma exploziei. "Are arsuri la nivelul feţei şi la mâini. Nu este în stare gravă. Este internat pe secţie, nu pe Terapie Intensivă", ne-a declarat Cătălin Ciontu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de urgenţă chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri din Capitală. Alarmă în cantonamentul tricolorilor de la Mogoşoaia! La trei orei după ce selecţionerul Victor Piţurcă şi superstarul Adrian Mutu au susţinut conferinţa de presă ocazionată de reunirea lotului pentru "dubla" cu Turcia şi Olanda, o explozie a avut loc la doar câţiva metri de sala de conferinţe! Incidentul s-a petrecut în timp ce doi muncitori efectuau lucrări la centrala de încălzire a terenurilor, aflată în construcţie. Deflagraţia a avut loc în timp ce muncitorii sudau. Unul dintre ei s-a ales cu arsuri superficiale, iar celălalt este mai grav, susţine un oficial al FRF, într-o declaraţie acordată pentru EVZ. Cei doi s-au urcat într-o maşină condusă de cel accidentat mai uşor şi au plecat spre Spitalul de urgenţă chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri, pentru a primi îngrijiri medicale. La faţa locului au venit şi pompierii, dar angajaţii Federaţiei Române de Fotbal, organism căreia îi aparţine complexul de la Mogoşoaia, reuşiseră să stingă incendiul izbucnit. Fotbaliştii nu se aflau pe teren, ci erau la acea oră la odihnă!