STATISTICĂ NEAGRĂ. Peste 50 % dintre românii morţi în accidente rutiere erau beţi
- Petrisor Cana
- 12 septembrie 2012, 18:33
Un studiu efectuat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Române a scos la iveală faptul că peste 50 la sută dintre pietoni sunt accidentaţi când se află în stare de ebrietate. Acelaşi studiu relevă faptul că şi peste 60 la sută dintre şoferi produc tragedii atunci când se urcă băuţi la volan.
Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii au prezentat, astăzi, rezultatul unui studiu efectuat pe 1.230 de persoane, reprezentativ pentru persoanele adulte din România care, frecvent, în deplasările lor zilnice, au calitatea de pietoni. De asemenea, Poliţia Rutieră a comunicat că, în primele 8 luni ale acestui an, aproximativ 100.000 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară.
În cadrul studiului, peste 50% din pietonii intervievaţi au declarat că educaţia lor rutieră a fost primită până la implinirea vârstei de 14 ani iar un procent destul de important (15%) au menţionat că nu au primit niciodată educaţie rutieră.
Este de remarcat că, rezultatul final aşează pietonii pe primul loc între factorii generatori de risc. Totodată, în viziunea celor chestionaţi, principalele probleme ce ţin de pietoni şi care contribuie la apariţia unor situaţii periculoase pentru aceştia pe drumurile publice sunt: consumul de alcool (51,7%), obişnuinţa acestora de a nu respecta regulile (51,6%), lipsa de atenţie, graba, oboseala (49,5%) şi necunoaşterea regulilor de circulaţie (47,6%). În ceea ce-i priveşte pe şoferi, în opinia celor intervievaţi, factorii care conduc cel mai adesea la apariţia unor pericole pe şosele sunt consumul de alcool (61,8%), deplasarea cu viteză (53,1%), stil de conducere riscant, agresiv (51,9%), lipsa de atenţie şi oboseala (51,9%).
De asemenea, au fost evidenţiate şi deficienţele de infrastructură, care contribuie la producerea unor situaţii periculoase pentru pietoni pe drumurile publice. În mediul rural, de exemplu, cea mai importantă astfel de deficienţă este lipsa trotuarelor (45,5%). Alte probleme care au fost frecvent menţionate de către persoanele supuse studiului au fost: lipsa trecerilor de pietoni sau distanţele mari dintre acestea (38,9%) şi marcarea necorespunzătoare a drumurilor (33,6%), iluminatul necorespunzător al drumurilor publice (29,5%), lipsa de vizibilitate datorată parcării maşinilor în apropierea trecerilor de pietoni (29%). Se remarcă rolul important al familiei în transmiterea normelor de educaţie rutieră (41,9%). Alături de familie, celălalt factor formator important în educaţia rutieră este şcoala (27,5%).
În acest context, Poliţia Română a anunţat că acordat o atenţie deosebită educaţiei rutiere a copiilor, fiind derulată campania "Învăţ să circul corect, ajută-mă!", concursul naţional adresat elevilor ,,Educaţia Rutieră - Educaţie pentru Viaţă'' şi reînfiinţarea şi operaţionalizarea "Patrulelor şcolare de circulaţie".
La începutul noului an şcolar, poliţiştii de la rutieră au anunţat că vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care elevii vin şi pleacă de la şcoală.