Am intrat în săptămâna DE FOC pentru Europa. CE evenimente vor mişca pieţele zilele acestea
- Raluca Florescu
- 10 septembrie 2012, 14:10
Săptămâna aceasta au loc evenimente importante pentru Europa, a căror influenţă se va resimţi la nivelul pieţelor financiare, inclusiv a celei locale. Cele mai importante vizează Grecia şi Germania, de unde ar putea apărea noutăţi cu influenţe covârşitoare asupra cotaţiilor valutare sau bursiere.
Astfel, premierul grec, Antonis Samaras, se întâlneşte astăzi cu troika, formată din reprezentanţii finanţatorilor internaţionali, pentru a evalua progresul făcut de ţară în cadrul acordului de finanţare.
Acelaşi Antonis Samaras se va întâlni şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.
Miercuri, Curtea Supremă de Justiţie din Germania va decide în privinţa Mecanismului European de Salvare Financiară. Dacă instituţia va ajunge la concluzia că acesta este în afara reglementărilor din Germania, atunci criza euro ar putea atinge un apogeu.
Tot miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, va prezenta propunerile sale pe către Banca Centrală Europeană, în privinţa planului de supervizare a băncilor la nivel european.
Vineri, miniştrii de finanţe ai ţărilor europene se vor întâlni în Cipru, tema discuţiei fiind implicaţiile fiscale ale propunerii de supraveghere la nivel european a tuturor sistemelor bancare din Europa.