Când lucra la Cluj, aresta de unul singur. La DNA a dat frâu liber anchetatorilor să reţină demnitari. Spune că nu vrea să cunoască toate înjurăturile ce i-au fost adresate
Numele procurorului Daniel Morar e iremediabil legat de DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie). A făcut atâta vâlvă cu arestările instituţiei pe care o conduce din anul 2005, încât până şi oamenii de la ţară îi ştiu numele şi funcţia. Acum se pregăteşte să-şi facă bagajele şi să părăsească DNA, fiindcă stă pe post doar cu delegaţie. Apoi, a făcut echipă cu procurorul general Codruţa Kovesi, care va fi schimbată în curând de noul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru. Pe când era procuror la Cluj, Daniel Morar a atras atenţia jurnaliştilor prin arestarea unuia dintre cei mai tari judecători din oraş. Şi-a câştigat admiraţia prin intransigenţa sa şi prin disponibilitatea de a-şi susţine probatoriul în limitele legii, părând a nu avea teamă de cineva. Presa locală nu l-a scutit, în anul 2000, de reproducerea unor acuze şi injurii aduse pentru că a dispus arestarea şefului Secţiei Penale de la Curtea de Apel Cluj, judecatorul Viorel Burzo, pentru luare de mită, a şefului SIPA Cluj, colonelul Floricel Vitan, şeful Penitenciarului Gherla, colonelul Vasile Mureşan, şi maiorul Ioan Morari. Au urmat alte dosare grele, alte arestări din rândul notabilităţilor oraşului...iar în 2005, Morar a fost adus la Bucureşti şi numit şef la DNA. Despre această experienţă, vorbeşte într-un interviu în revista Kamikaze, din care reproducem fragmentul postat pe on-line. Dialogul complet va fi de găsit în numărul de miercuri al revistei. Reporter: Cum v-au modificat cei şapte ani petrecuţi la şefia DNA? Aţi devenit mai îndârjit sau măcar mai imun la jigniri? Daniel Morar: Nu m-au făcut mai îndârjit, eu am rămas la fel de decis, să spun aşa, ca atunci când am venit la conducerea DNA. Sigur, ceea ce s-a întâmplat în cei şapte ani m-a schimbat într-un fel, m-a desenat mai bine, dar fundamental nu m-a schimbat. Am însă o mare satisfacţie şi s-ar putea să vă uimesc cu ea. Pot să vă spun că, înainte de a fi aici, am avut funcţie de conducere, timp de trei ani, la Curtea de Apel Cluj, dar tot timpul am instrumentat dosare, şi în perioada cînd eram şef. Am trimis în instanţă oameni. Aşa cum se întâmplă de obicei în viaţă, şi în parchete sunt procurori mai activi şi unii mai non-combat. Eu am fost unul din procurorii activi şi am avut dosare interesante. Înainte de a veni la DNA, am obţinut, în premieră în România, condamnarea unui parlamentar, a lui Gabriel Bivolaru. Am obţinut condamnarea preşedintelui Secţiei Penale de la Curtea de Apel Cluj, am obţinut condamnarea primvicepreşedintelui Dacia Felix şi a multor altor persoane. Am avut deci dosare importante. Fiind la Curtea de Apel, am anchetat procurori şi judecători. Şi, ca să nu o mai lungesc, la un moment dat am văzut un capital de ură împotriva mea - adică "de ce a făcut doar Daniel Morar investigaţii tari şi ăilalţi sunt cuminţi?" Şi le-am mărturisit colegilor mei de atunci că miar plăcea ca ziarele, televiziunile, care mă atacau şi pe vremea aceea, la Cluj, să atace un întreg Parchet, nu numai pe un procuror intransigent. Eram în fiecare zi clientul presei, că Daniel Morar l-a arestat pe ăla, pe ălălalt. Când o instituţie este atacată in corpore, înseamnă că toţi îşi fac treaba. Până la urmă, ironic sau nu, s-a întâmplat acest lucru la DNA. Am reuşit să creez un asemenea sistem, să aduc oameni cu aceeaşi convingere în a-şi face meseria, încât am ajuns la performanţa ca să fie înjurat tot DNA-ul. Iată deci un motiv pentru care mi-a plăcut să fiu şef la DNA: am reuşit să creez o instituţie performantă, care să fie înjurată în totalitate de oamenii politici sau aproape de toţi oamenii politici. Dar e o instituţie care obţine în proporţie de aproape 90% condamnări şi asta spune tot. Deci dacă sunteţi lăudat sunteţi dezamăgit… Sunt în alertă de fiecare dată când sunt lăudat de anumite persoane ciudate. Prefer critica lor. Vă e teamă de blesteme? Că aţi băgat ceva lume la zdup… Nu mi-e teamă de blesteme, dar n-aş vrea să cunosc toate injuriile care m-au avut drept ţintă în mintea condamnaţilor. "Motivul pentru care mi-a plăcut să fi u şef la DNA: am reuşit să creez o instituţie care să fi e înjurată în totalitate" CITIŢI ŞI:
- Daniel Morar, şeful DNA, despre fraudele de la referendum: "În secţiile verificate s-au găsit indicii şi probe că votul a fost fraudat în proporţie de 5-10-15%"
- Kovesi, în locul lui Daniel Morar
- Victor Ponta vrea un procuror controversat la şefia DNA
- Premierul i-a cerut Monei Pivniceru să înceapă procedurile de schimbare a şefului DNA
- Noua ţintă a puciştilor USL: anticorupţia lui Morar