Un incendiu a izbucnit, ieri, pe versantul de sud al Muntelui Cozia, pe zona cuprinsă între releul de televiziune de la cota 1.600 până spre Mănăstirea Stânişoara.
Din cauza altitudinii şi a crestelor abrupte, pompierii nu pot ajunge la incendiu. Un elicoper al aviaţiei va arunca saci cu apă din aer.
Incediul din Parcul Naţional Cozia a izbucnit din cauze înca necunoscute, la o altitudine de peste 1.600 de metri chiar în vecinatătea unei cabane şi a relului. Focul a pornit ieri din golul alpin, iar apoi din cauza vântului a ajuns în pădurea de răşinoase.
Pompierii ajutaţi de silvicultiiri s-au luptat în zadar cu flăcarile care odată stinse într-o parte se reaprindeau în zone greu accesibile. "Suprafaţa afectată este de peste trei hectare atât pe golul alpin cât şi în pădurea de molid şi jneapăn. Peste noapte echipele de intervenţie au tăiat copacii din jurul incendiului pentru ca flăcările să nu se extindă spre poale muntelului", a spus Cătălin Popescu, purtător de cuvânt ISU Vâlcea. În zori pompieiri au reluat lupta cu focul. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviatie a ajuns la Călimăneşti pentru a ajuta la stingerea focului. Pompieiri militari de la ISU Valcea au umplut peste 2.000 de saci cu apă care vor fi aruncaţi din aer în zonele unde nu poate ajunge picior de om. "La fiecare zbor se încarcă câte 20 de sacie poate mai mult", a mai spus Cătălin Popescu
În Parcul Nationl Cozia, care se întinde pe 21.000 de hectare, sunt ocrotite printre altele diferite specii floristice pe cale de dispariţie, cum ar fi floarea de colţ.