Paperwhite: Design slab, rezoluţie mai bună americană

Paperwhite: Design slab, rezoluţie mai bună americană

Amazon a lansat noul e-reader din gama Kindle

Una dintre cele mai mari companii care produce e-readere, Kindle, a lansat, joi seară, tableta Paperwhite, care va fi disponibilă în magazine de la 1 octombrie şi va costa 119 dolari. Deşi vine cu câteva îmbunătăţiri din punct de vedere al rezoluţiei şi funcţionalităţii, noul produs nu străluceşte la capitolul design. Kindle a lucrat la rezoluţie, care a fost mult îmbunătăţită, astfel încât ecranul Paperwhite are cu 62% mai mulţi pixeli decât cel al generaţiei anterioare. Reprezentanţii companiei mai anunţă faptul că noua tehnologie îi oferă un contrast mai mare şi claritate a textului, chiar şi în lumina puternică a soarelui. Displayul E-Ink XGA are mai multă luminozitate, iar autonomia energetică a gadgetului a fost dusă la opt săptămâni. Cu toate că au anunţat cu tam-tam lansarea, se pare că cei de la Amazon au lucrat foarte puţin la capitolul "design" al noii generaţii de e-readere. În afară de carcasa dintr-un plastic mai dur şi o husă din piele, nu au adus nicio noutate. Kindle Paperwhite va fi disponibil începând din 1 octombrie, la preţul de 119 dolari. Versiunea cu 3G va costa 179 dolari. Utilizatorii au la dispoziţie biblioteca online Amazon, care deţine aproape 200.000 de cărţi. Kindle Fire HD Amazon a prezentat, joi seară, şi noile tablete Kindle Fire HD. Fiind în prezent cel mai bine vândut gadget de acest fel cu sistem de operare Android, Kindle Fire HD va fi disponibil în două variante, cu display-uri de 7 şi 8,9 inci. Cea mai scumpă tabletă va ajunge la 599 de euro. Kindle Fire HD se vrea a fi un concurent serios pentru tableta Google Nexus 7, însă fanii aşteaptă să ajungă în magazine, mai ales că primul Kindle Fire n-a spart gura târgului. Puncte slabe: Android şi răspunsul greoi la comenzi Cei care deţin o tabletă Amazon s-au plâns nu numai de dimensiunea mică a display-ului, dar şi de faptul că tableta este mai înceată şi răspunde greu când vrei, de exemplu, să răsfoieşti un album digital de fotografii. Mai mult, se blochează uşor dacă deschizi mai multe aplicaţii în acelaşi timp. Nici sistemul de operare Android n-a fost lăudat: este cunoscut ca fiind unul care are multe defecte în ceea ce priveşte siguranţa navigării pe internet. 599 de euro va costa tableta Kindle Fire HD. Preţul e cam mare, având în vedere performanţele slabe ale generaţiei anterioare Tabletele Kindle au de suferit la capitolul sistemului de operare. Android-ul are multe defecte în ceea ce priveşte siguranţa la navigarea peninternet

Ne puteți urmări și pe Google News