Deputaţii jurişti au amânat discutarea cererilor de începere a urmăririi penale în cazurile lui Dobre şi Borbely

Deputaţii jurişti au amânat discutarea cererilor de începere a urmăririi penale în cazurile lui Dobre şi Borbely

Deputaţii jurişti au amânat marţi pentru luni la ora 14,00 discutarea cererilor de începere a urmăririi penale în cazurile fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely şi fostului ministru delegat pentru Administraţie Victor Paul Dobre.

Deputatul PSD Florin Iordache a cerut amânarea discutării cazului fostului ministru Victor Paul Dobre pe motiv că acesta nu a reuşit să studieze materialele de la dosar, arătând că şi Laszlo Borbely a solicitat mai mult timp tot în acest sens, informează Agerpres.

Preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a fost de acord cu această solicitare, invocând şi el faptul că foştii miniştri nu au studiat dosarele.

De asemenea, Comisia juridică a amânat luarea unor decizii în cazurile de incompatibilitate în care s-ar afla deputaţii Florin Pâslaru (PSD) şi Sergiu Andon (PC). Preşedintele comisiei a cerut ca cei patru să fie invitaţi la şedinţa de luni a forului şi să fie trimise adrese în acest sens la grupurile parlamentare ale acestora şi la birourile lor parlamentare, informează Agerpres. 

Ne puteți urmări și pe Google News