Crin Antonescu se reobişnuieşte cu rolul de preşedinte al PNL

Crin Antonescu se reobişnuieşte cu rolul de preşedinte al PNL

Liderii liberali s-au reunit şi azi în şedinţă la sediul central al partidului de pe bulevardul Aviatorilor. Pe la sediu a trecut şi preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, care şi-a anunţat colegii că va reveni în fruntea partidului.

"Având în vedere, oarecum, clarificarea chestiunilor, e o treabă de timp, de procedură. Eu sper vineri să se reunească Parlamentul, până atunci interimatul formal continuă. În momentul în care interimatul se încheie, am să revin în poziţia de la partid. Fiind încă formal în interimat, asta i-am anunţat pe colegi", a spus Antonescu.

Întrebat cum se justifică prezenţa sa la şedinta conducerii PNL având în vedere că încă mai este preşedinte interimar, Antonescu a răspuns: "Am venit pentru chestiuni administrative care trebuie pregătite, pentru că interimatul se termină, sper, vineri, când se convoacă Parlamentul". Crin Antonescu a anunţat şi ieri, la puţin timp după decizia CCR de invalidare a referendumului că după întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni va reveni la conducerea PNL, dar şi în calitatea sa de co-preşedinte al USL, tot de la sediul PNL din Aviatorilor. Citiţi şi:

  • Atmosfera de la conferinţa de presă USL. Alegerile din noiembrie sunt în ceaţă
  • Crin Antonescu: "Pentru noi, politic şi moral, lucrurile nu vor rămâne aşa"
  • Victor Ponta: "Decizia de azi sper să pună capăt crizei politice care a făcut rău României"
  • Judecătorul Tudorel Toader, strategul USL care a amânat decizia de la Curtea Constituţională
  • PNL vrea o nouă suspendare. Fenechiu: "Prin simpla lui prezenţă, Băsescu încalcă Constituţia"
  • Campania pentru demiterea lui Băsescu a lăsat USL cu datorii de 2,72 milioane de lei

Ne puteți urmări și pe Google News