Fosta mare antrenoare Maria Simionescu s-a stins din viaţă

Fosta mare antrenoare Maria Simionescu s-a stins din viaţă

Maria Simionescu, fostă antrenoare de gimnastică şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de specialitate, a decedat la vârsta de 85 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.

Născută în 1927, la Bucureşti, Maria Simionescu a absolvit ANEF în 1953, iar până în 1956 a lucrat ca asistent la Catedra de Gimnastică. A fost apoi numită antrenor federal, funcţie pe care a îndeplinit-o până când a ieşit la pensie. A antrenat echipele naţionale ale României care au participat la ediţiile din 1956, 1960 şi 1964 ale Jocurilor Olimpice. În 1972, Maria Simionescu a devenit membru în Comitetul Tehnic a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, iar ulterior a fost numită ca vicepreşedinte al acestui for. Cooptată în Comisia de Arbitri a FIG, fosta mare antrenoare a oficiat, din 1972 şi până în 1996, la toate ediţiile Jocurilor Olimpice şi ale Campionatelor Mondiale. Maria Simionescu şi soţul ei, Gheorghe Simionescu, au organizat şi au asigurat conducerea Liceului de Gimnastică din Oneşti, care a fost prima şcoală din lume cu acest profil. Antrenoare emerită, Maria Simionescu a primit în anul 2000 Crucea Naţională "Serviciul Credincios", clasa I.

Ne puteți urmări și pe Google News