VOTUL CCR. Surpriză pentru pucişti. Scorul real ar fi fost de 7 la 2 pentru întoarcerea lui Băsescu?

VOTUL CCR. Surpriză pentru pucişti. Scorul real ar fi fost de 7 la 2 pentru întoarcerea lui Băsescu?

Curtea Constituţională a României a decis: preşedintele Traian Băsescu revine la Cotroceni, după 46 de zile de suspendare

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au hotărât, ieri, că referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost corect şi legal organizat, dar că nu a fost întrunit cvorumul de 50% plus 1, necesar pentru demiterea preşedintelui suspendat. Verdictul care îl readuce în funcţie pe preşedintele Traian Băsescu a fost dat "cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992", se arată în comunicatul Curţii. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, imediat după şedinţă: "A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul". Toate întrebările despre "scorul" cu care s-a terminat şedinţa nu au primit un răspuns în cifre. De altfel, toţi judecătorii CCR care au părăsit, rând pe rând, sala de judecată au evitat să dea un răspuns clar. Magistratul Tudorel Toader a precizat: "Cu majoritate calificată". Cum minimul prevăzut de lege este de două treimi din membrii CCR, logic, scorul pare a fi de şase la trei. Surse din interiorul CCR au precizat, pentru "Evenimentul Zilei", că scorul ar fi de "cel puţin două treimi", ceea ce înseamnă că hotărârea de ieri ar fi putut fi luată cu un vot de şapte la doi, ori poate chiar de opt la unu, caz în care judecătorul Predescu chiar că ar fi rămas "să lupte" singur. Este posibil ca, astăzi, să avem surprize la citirea hotărârii? Adică nu doar judecătoarea Aspazia Cojocaru ar fi trădat interesele de partid în favoarea legalităţii? CCR a confirmat rezultatele referendumului comunicate de BEC. Curtea a constatat că, din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 (46,24 %), din care 7.403.836 (87,52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11,15 %) au răspuns "NU". Curtea a mai constatat că "la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil", potrivit art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea referendumului. Cvorumul de 50% plus unu, necesar pentru demiterea preşedintelui, nu a fost întrunit Ce urmează Judecătorii CCR se întâlnesc astăzi, la ora 10.00, în aceeaşi sală în care au decis soarta referendumului din 29 iulie, pentru a da citire hotărârii Curţii. Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele CCR, magistratul Augustin Zegrean, imediat după terminarea şedinţei instanţei constituţionale. Interimatul lui Crin Antonescu la preşedinţia României încetează la data publicării hotărârii CCR în Monitorul Oficial, dată de la care Traian Băsescu îşi reia funcţia. "Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie", a mai precizat Curtea.

Ne puteți urmări și pe Google News